O întrebare pentru trepăduşii CIA: Nu vă e ruşine să minţiţi în halul ăsta?
CORNELIU VADIM TUDOR, 27 aprilie 2015
Impostorii păcălesc, o vreme, un popor – dar vine un moment cînd viaţa le pune oglinda în faţă şi ei se schimonosesc de ceasul morţii.
Istoria cunoaşte cazuri cu nemiluita.
În aceste zile, se fac praf nişte cariere, care păreau de piatră, dar s-au dovedit a fi de mătasea broaştei.
Mă refer la George Cristian Maior şi la Norica Nicolai. Care mint fără să clipească. Ei vor să pară mai americani ca americanii.
A constatat Congresul SUA că în România au funcţionat închisori ale CIA?
Nu, nu e adevărat, e o chestiune de interpretare – zice necoptul fiu al lui Liviu Maior.
Acuză, cu date concrete, Parlamentul European existenţa acestor centre de detenţie şi tortură?
Minciuni – lansează un nou atac (cu o scobitoare în loc de baionetă) acelaşi fost director al SRI.
Recunosc, în sfîrşit, chiar principalii făptaşi, Ion Iliescu şi Ioan Talpeş, că au fost asemenea locuri, puse la dispoziţia CIA de ei? Vax Albina – guruie, din guşa plină, cel vaccinat chiar de CIA.
Sincer să fiu, nu credeam că acest tînăr poate fi atît de iresponsabil.
Ce-l costă să spună adevărul, sau măcar să nu se amestece?
Care aripă putredă, din CIA, îi pune pistolul la ceafă şi îl sileşte să o ţină, ca proasta la mormînt, luîndu-l pe NU în braţe? Sau, cine ştie, poate că încearcă să-şi salveze pielea, fiindcă şi el a ştiut şi a fost complice. La rîndul ei, Norica Nicolai are aceeaşi mentalitate ca mai toţi procurorii din anii ’70-’80, gen Monica Macovei.
Pentru a-şi spăla păcatele din tinereţea ei represivă, ea tot încearcă să se pună bine cu americanii.
Nu ştiu cum s-a învîrtit ea de şefia acelei Comisii Parlamentare de investigare a existenţei închisorilor CIA, dar ştiu că a muşamalizat tot, tot, tot. Mai mult ca sigur că primise ordin să scoată CIA basma curată. Dar cu ce preţ? Cu preţul murdăririi propriei basmale. Ea a manipulat nu numai Parlamentul, ci şi populaţia ţării. Ştia bine că în România americanii şi-au permis să facă ceea ce Legea nu le dă voie la ei acasă, adică să schingiuiască oamenii, dar a minţit cu înverşunare. Iar acum persistă în minciună, pretextînd că o Comisie Parlamentară nu putea dovedi aşa ceva şi că era nevoie de o Comisie Judiciară (?!). Numai că Parlamentul Europei şi Parlamentul Americii (Congresul) n-au lucrat ca nişte Comisii Judiciare, ci au pus cap la cap datele existente. Ce era atît de complicat? Ea a fost procuroare, atîta vreme, cine o împiedica să acţioneze şi ca o investigatoare de factură judiciară?
Adio, George Cristian Maior şi Norica Nicolai! V-aţi sinucis.
Indiferent ce veţi face de acum înainte, lumea vă va privi ca pe nişte ciumaţi.
Aţi sacrificat adevărul şi, în ultimă instanţă, interesul ţării şi al lumii civilizate pentru a-i acoperi pe nişte criminali.
România are, acum, prilejul să constate două moduri de a face politică: unul curat şi cinstit – altul murdar şi mincinos. Eu, care am rostit adevărul, cu orice risc, din 1990 încoace – şi, de cealaltă parte a baricadei, ţucălarii, care au falsificat, au deformat, au păcălit şi populaţia, şi opinia publică internaţională.
Mă încearcă o puternică senzaţie de vomă. Cît de jos pot coborî slugile?
La casele mari, o slugă e trimisă, din cînd în cînd, în pivniţă, după vin. Dar ea revine la suprafaţă.
Numai în politica românească, lacheii rămîn acolo, în bezna mucegăită a beciului, pîndind momentul să mai facă stăpînilor străini un serviciu, oricît de mic.
Ruşine!