SCUIPAŢI AICI! Doi veri primari, care îl storc de bani pe Victor Ponta – Irina şi Cristian Socol

Marea calitate a acestui Socol nu este priceperea lui la business, aşa cum s-ar crede, ci aceea că este văr primar cu patroana SIVECO, Irina Socol. Mai concret, taţii celor două figuri sînt fraţi. Ei sînt rude şi cu borfaşul Ioan Bîldea. Conform unor surse din Serviciile Secrete, Irina Socol este bot în bot, într-o relaţie de prietenie, cu Victor Ponta, din momentul în care acesta a ajuns preşedintele PSD.

Cecilia Malmstrom, şocată că se dă şpagă în spitalele din anumite ţări UE

Nivelul corupţiei din Uniunea Europeană este „şocant”, a declarat comisarul pentru Afaceri Europene, Cecilia Malmstrom, în contextul în care un raport privind corupţia în cele 28 de state membre urmează să fie publicat astăzi de Comisia Europeană.

Statele UE pierd anual 120 de miliarde de euro din cauza corupţiei, se arată în raport.

Scrisoarea lui Neacşu de la Bruxelles: Şeful SRI ştia, de patru ani, că Sebastian Ghiţă vrea să arunce „năvodul” şpăgilor peste UE

După cum deja v-am informat RSC şi Asesoft, ambele din România au lansat la Bruxelles un birou care este condus de Mircea Cotoroş. Mircea a lucrat, până de curând, la Reprezentanţa Regiunii Veneto din Italia la Bruxelles şi mai nou se ocupă de biroul de la Bruxelles; Sediul se află în fost biroul al Electrica din cadrul Centrului de Presă de lângă sediul central al Comisiei Europene.

Toate bune şi frumoase, până când au depus spre finanţare două proiecte: unul în valoare de 1.200.000 de euro pentru Consiliul raional Ştefan Vodă din Moldova, depus în data de 22 februarie 2010 la DG Aidco cu nr L.41 03/154 şi unul în valoare de 4.000.000 euro depus de consorţiul Teamnet International Bucharest pentru servicii de IT externalizate la Comisia Europeană, depus în data de 1 martie 2010 cu nr .5 00/122 la DG Enviroment. Lui Mircea i-a fost promis un comision de reuşită, astfel pentru orice proiect pe care va reuşi să facă «lobby» şi va fi a probat spre finanţare va primi o anumită sumă. Cum suma primită creşte direct proporţional cu valoarea proiectului, încercă în mod disperat să intervină la oficialii de la Comisie. În acest sens, vă redau un schimb de e-mailuri mai jos. Menţionez că în schema creata la Bruxelles este implicat şi Dan Luca de la Euroactiv.

Ieri am avut o întâlnire interesantă cu Mircea şi am aflat care este sistemul de lucru. Astfel, el va încerca să-l «atragă» de partea sa pe Bent Hauschildt, subalternul lui De Vrient şi dacă va fi cazul îl va motiva suplimentar financiar. Când l-am întrebat cum se procedează mi-a zis că are mână liberă de până la maxim 5.000 de euro iar dacă suma ceruta depăşeşte acest barem la Bruxelles se va deplasa Bogdan Badiu; directorul general al Teamnet România şi va rezolva problema. Cert este ca cei de la Teamnet doresc să aplice acelaşi sistem bazat pe şpăgi din România şi la Comisia Europeană.

The EU and Microsoft’s 20-year marriage

Despite being strong advocates of competition, European institutions are bound to the US software giant through murky contracts. Any transition to „open source” software, which in theory they encourage, would be too complicated and too expensive, they claim.

The European Commission is currently bound to Microsoft by two contracts. The first, which goes through a provider by the name of Fujitsu, is directly related to the provision of software for €50m. The second, signed directly with Microsoft for €44.7m, is for “support” – ie, maintenance of the software sold.

Letter from Omnis Group to Mrs. Ingeborg GRÄSSLE – Member of the European Parliament, Group of the European People’s Party

Omnis proved and reported to the Commission, from 5 May 2005 to the present, very serious frauds of European funds, plagiarism, cyber crime and corruption, committed by a criminal association of high level politicians, dangerous felons and Microsoft.

The Commission and OLAF decided to reject all of the legal standard of evidence presented by Omnis, to deny the obvious truth and to associate with the fraudsters, in order to benefit of Omnis’ works of the arts software. They still continue their profitable illegalities.

You mention “character assassination” and “broken people”, we proved exhaustively systematic and determined terrorist acts committed by OLAF and its partners in order to exterminate Omnis, and to socially and physically eliminate us. Omnis case is not an exception, it is the distorted functioning rule(s) of OLAF.

descarcă documentul

EXCLUSIV Expertul care a decis că Victor Ponta NU A COPIAT a fost ”uns” şef

Specialistul de la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) care a decis că premierul Victor Ponta nu a plagiat într-o carte publicată în 2010 a fost avansat în funcţia de şef de Serviciu. 

George Vasile a ajuns şef fărăconcurs, fiind numit de directorul instituţiei, Adriana Donţu. Începând cu 1 noiembrie, George Vasile ”exercită cu caracter temporar, pe o perioadăde 6 luni, funcţia publică de conducere vacantă de şef serviciu din cadrul Serviciului de Expertize şi Constatări”, se arată într-un răspuns al ORDA transmis către Evenimentul zilei. Oficiul se aflăîn subordinea Guvernului.

Cronologie Pe 23 august 2012, Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Augustin Ofiţeru anunţau public că au depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere penală împotriva premierului Victor Ponta pentru plagiat. În martie 2013, Parchetul General a solicitat ORDA expertizarea cărţii scrise de Victor Ponta. Pe 15 mai, Oficiul a decis că Victor Ponta nu a plagiat deoarece ”nu se poate proceda la calcularea procentului de text identic preluat deoarece formatele lucrărilor, tipul caracterelor utilizate şi paginaţiile sunt diferite”. Plângerea penală se referă la lucrarea ”Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”, publicată la Editura Universul Juridic în anul 2010 şi care îi are ca autori pe Victor Ponta şi Daniela Coman.

NUP de la Parchet. Câteva zile mai târziu, în baza concluziei semnate de expertul George Vasile, Parchetul General decidea neînceperea urmăririi penale pentru acuzaţia de plagiat şi închidea dosarul. Identitate ”parţială” Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică al ORDA nr. 11414 din 15.05.2013 întocmit de George Vasile a tras concluzia că între lucrarea lui Victor Ponta şi cele semnate de Vasile Creţu şi Dumitru Diaconu nu există identitate totală de structură, ci doar ”o identitate parţială de structură”.

Omul potrivit la locul potrivit Potrivit revistei Kamikaze, George Vasile a fost mutat cu câteva zile înainte de cererea Parchetului la Direcţia de Expertiză şi Constatări, tocmai pentru a primi spre expertiză cartea lui Ponta. Conform aceleaşi surse, George Vasile este un docil executant al ordinelor liberalei Adriana Donţu, directorul general al ORDA. Ea a fost numită în funcţie în iunie 2012, chiar de premierul Victor Ponta şi este soţia deputatului de Braşov Mihai Aurel Donţu.

 

Olaf cases reveal ‘serious legal loopholes’: Inge Gräßle

Olaf’s interference with the fundamental rights of European citizens breaches legal barriers and the organisation’s director general should tender his resignation, writes Inge Gräßle.

Being a ‘person concerned’ in an OLAF case may leave you feeling like K. in Franz Kafka’s ‘The Castle’. Allegations are never clarified or proven, and all attempts to shed some light on your own case eventually peter out.

Vastă operaţiune de furt de creiere pusă la cale de corporaţia multinaţională Microsoft

Munca de aproape o jumătate de generaţie

a societăţii de tehnologie informatică Omnis a fost însuşită, prin interpuşi, de către divizia românească a Microsoft, cea mai mare producătoare de software pentru mediul de business. Omnis a dat Microsoft în judecată, cât şi pe intermediarii care i-au adus peştele în plasă. Asemenea pagubă la casa omului se evaluează la milioane de euro. Procurorii DNA tratează cazul cu seriozitate, în timp ce organizaţia gulerelor albe din instanţele Ministerului Public se linge pe bot ca după împărţirea unei cantităţi deloc neglijabile de foloase necuvenite.

Avem şi veşti din Spaţiul Schengen: cauza a depăşit frontierele

monitorizatei noastre Justiţii şi a ajuns pe holurile Comisiei Europene. Sunt interpelaţi domnii Giovanni Kessler, directorul general al OLAF, şi Vasil Kirov, şeful unităţii A.4 OLAF, cât şi doamna Guillemette du Vignau, investigator de caz OLAF. Raptul de creiere pus la cale de Microsoft face obiectul cauzelor OF/2005/0417, OF/2010/0068 şi OF/2012/0648. Mai sunt interpelate Ambasada SUA la Bucureşti, cât şi Secţia Fraude a Departamentului de Justiţie al SUA, care s-au sesizat deja.

Faptele se prezintă aşa: la începutul anului 2000,

societatea Omnis, cel mai important dezvoltator al aplicaţiilor Microsoft din România, devenise deja un concurent periculos pe piaţa aplicaţiilor de business ERP/EAS pentru Windows. Omnis lucra pentru case serioase, care trebuiau ţinute captive pe platforma Microsoft, până când compania de dincolo de Ocean izbutea să-şi introducă propriile sale soluţii complete pentru marii clienţi, acaparând în cele din urmă piaţa. Omnis şi-a dezvoltat aplicaţia ISIS.net (sisteme integrate informatice strategice pentru Internet).

Valoarea de piaţă a modulelor ISIS implementate

de mai multe firme a fost evaluată de PriceWaterhouseCoopers la 5,7 milioane $, fapt care nu putea lăsa concurenţa să doarmă liniştită noaptea. În lungile nopţi insomniace, iscoadele din tabăra Microsoft au imaginat un plan simplu, care funcţionează fără depanare de ani de zile: au recrutat angajaţi ai societăţii Omnis, pe care i-au invitat la un interviu la un hotel din Bucureşti, înainte de a se prezenta la post în Seattle.

Ca la neamurile sărace, hoaţe şi proaste,

angajaţii Omnis n-au părăsit societatea cu mâna goală, ci au plecat cu tot cu aplicaţia ISIS.net, găsită în buzunarul fugarului Dragoş Săracu. Recrutarea creierelor a fost realizată de un pui de lele al Microsoft, societatea Romanian Soft Company, a binecunoscutului plezirist Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanţe în cabinetul Tăriceanu şi naşul de cununie al ex-deputatului Cristian Boureanu.

Treptat, din partener privilegiat al Microsoft,

Omnis a ajuns o Cenuşăreasă eliminată de pe piaţă. Un document confidenţial, considerat a fi evanghelia principiilor călăuzitoare ale Microsoft, recomandă următoarele: „Colectarea de informaţii privind activităţile inamicilor este critică pentru succesul unei munci pe brânci. Avem nevoie să ştim cine sunt aliaţii lor şi ce diferenţe există între acestea şi aliaţii lor, astfel încât să găsim modalităţi de a-i separa”.

Poate vă interesează ce i s-a întâmplat totuşi

asociatului unic al societăţii Omnis, Dragoş Rişcanu, după ce acesta şi-a căutat dreptatea în instanţele româneşti. Să-i dăm cuvântul domnului Rişcanu: “Am primit şi continui să primesc ameninţări cu moartea. Începând din anul 2001, grupul infracţional extins, format din procurorii Nicoleta Bulgaru, Florin Mincă, Eugen Vasiliu, Viorica Costiniu, Monica Pop şi Irinel Păun, reclamat în dosarul 85/P/2011, acţionează în sensul exterminării companiei Omnis şi a eliminării noastre economice, sociale şi fizice.

O casă mi-a fost furată şi incendiată,

frânele de la maşină mi-au fost aranjate, motorul ambarcaţiunii a suferit transformări cauzatoare de accidente grave, sediul companiei a fost vandalizat, am fost dat în judecată pentru calomnie şi acuzat în baza unor înscenări judiciare, în vederea denigrării mele, am fost acuzat în fals de violenţe, abuzuri şi ilegalităţi, inventate toate de grupul infracţional de procurori nominalizat mai sus, începând din 2001 şi până în prezent”.

Şi pentru cine se mai miră de ce România

este în continuare monitorizată prin intermediul MCV al Comisiei Europene, al cărui scop este verificarea reformei sistemului judiciar, corupţia şi crima organizată, iată dovada expusă pe scurt în rândurile de mai sus. Din care nu rezultă neapărat că suntem un stat mafiot, ci doar că am ajuns o ţară căzută în mâinile mafiei, cu o Justiţie şi oarbă, şi surdă, şi mută, şi cu crima organizată lăsată de izbelişte să-şi facă mendrele, ca la mama acasă.

Berlusconi ‘paid Mafia bosses millions of euros in pact lasting decades’

Disgraced ex-premier Silvio Berlusconi made a 20-year pact with Mafia bosses to whom he paid millions of euros in exchange for protection and help with his business empire, according to a judicial report.

The tycoon’s deal with the mob was described by judges of the Palermo Appeals Court as part of their 476-page reasoning, released on Thursday, behind the jail sentence for his Mafia association given to Berlusconi’s close friend Marcello Dell’Utri.