Crama tatălui lui Nica, plocon de la Vega ’93

Firma de construcţii Vega ’93, cea de la care vicepremierul Dan Nica a primit o vilă cadou, pe care a uitat să şi-o pomenească în declaraţia de avere, a început colaborarea cu politicianul pesedist printr-un alt plocon. Prin anul 2000, atunci când Nica abia devenea ministru al Comunicațiilor, Corneliu Istrate, patronul firmei Vega ’93, lucra din greu la ridicarea unei crame, la Panciu, în curtea lui Vasile Nica, chiar tatăl actualului ministru de Interne.

Vega ’93 a bătut drum lung cu utilajele sale, de la Galaţi, acolo unde are sediul, pînă în curtea familiei Nica.

Cat de mari sunt averile ministrilor cercetati?

ANI ar putea investiga o dezvaluire de presa conform careia ministrul PSD de Interne, Dan Nica, ar avea o vila in Galati, trecuta initial pe numele unor rude, apoi pe numele lui Valentin Mititelu.

Acesta s-ar fi bucurat de contracte cu Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii pe cand Nica era ministru al Comunicatiilor, in 2004. Imobilul nu apare in nici o declaratie de avere a ministrului. Fostul primar PDL al Capitalei Adriean Videanu, actual ministru al Economiei, este celebru pentru conflictul de interese privind participatiile sale in firme precum Titan Mar sau Marmosim, care au livrat borduri si materiale de constructie pentru unele lucrari publice din Capitala. Daca in 2004 deputatul Videanu declara ca are 770.000 de euro in conturi, in prezent banii sai declarati din banci sunt nesemnificativi in comparatie cu dividendele pe care declara ca le primeste de la firmele unde este actionar – 800.000 de euro in 2008.

Sapte ministri si patru primari de sector luati la bani marunti de ANI

Sapte ministri din Cabinetul Boc sunt cercetati de Agentia Nationala de Integritate (ANI) cu privire la modul in care si-au dobandit averile, a anuntat, marti, presedintele ANI, Alexandru Macovei, fara sa dezvaluie identitatea demnitarilor. Potrivit jurnalistilor de la Gardianul, printre cei sapte ministri se numara cel al Economiei, Adriean Videanu, ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, al Justitiei, Catalin Predoiu, al Apararii – Mihai Stanisoara, dar si ministrul de Interne, Dan Nica.

„«Doi ş’un sfert» trebuie doar curăţat, nu desfiinţat”

„Doi ş’un sfert” este o instituţie cu mare miză politică, după cum au dovedit- o şi ultimele evenimente, dar şi bătălia dusă, de la începutul anului până acum, pentru controlarea acestei structuri informative. În lupta pentru controlul DGIPI au căzut doi miniştri de interne.

Primul a fost Gabriel Oprea, cel care l-a promovat pe Cornel Şerban în poziţia de numărul 2 în DGIPI. Totodată, Oprea l-a readus pe Virgil Ardelean „Vulpea” la conducerea DGIPI. Această numire a provocat nemul ţumirea grupării Hrebenciuc- Vanghelie, care încerca să-şi numească propriul om, mai precis pe Ionel Georgescu.

După decapitarea lui Oprea, următorul ministru, Liviu Dragnea, a încercat să-l numească pe Georgescu. Refuzat de Emil Boc, Dragnea a demisionat pentru a evita decapitarea pe care gruparea Hrebenciuc-Vanghelie i-o pregătea deja. Noul ministru, Dan Nica, a evitat numirea lui Ionel Georgescu, promovându-l pe Cornel Şerban de la adjunct la director plin al DGIPI. La câteva zile şi acesta şi-a pierdut postul, DNA dezvăluind implicarea în dosarul Popoviciu.

Operatiile imobiliare ale „Doctorului Moarte“

Comisarul Adrian Murea, chirurg la Spitalul Ministerului de Interne, este anchetat de DNA pentru afaceri imobiliare ilegale, derulate sub semnatura pacientilor decedati. Un chirurg de la Spitalul „Prof. Dr. Dimitrie Gerota“ al Ministerului Internelor a fost pus sub invinuire de procurorii anticoruptie pentru o intreaga serie de escrocherii imobiliare cu un prejudiciu estimat pana acum la peste un milion de euro. „Povestea“ desprinsa din dosarul aflat pe masa procurorilor este demna de un documentar de genul celor difuzate de Discovery Channel. Potrivit anchetatorilor, comisarul Adrian Murea ar fi pus mana ilegal pe mai multe locuinte situate in zone de lux ale Capitalei, folosindu-se, in unele cazuri, de identitatea unor pacienti care au incetat din viata la scurt timp dupa externare. De altfel, numarul pacientilor „pierduti“ de chirurgul Murea i-a adus acestuia porecla de „Doctorul Moarte“ printre colegii sai de la Interne.

Magistraţi cu „tinichea” de coadă

Nicoleta Bulgaru este cea care a anchetat şi dosarul „Ness-Cafe”, iarăşi o poveste care a făcut „deliciul” presei la vremea respectivă, în care a fost vehiculat, la un moment dat, şi numele fiului preşedintelui de la acea vreme, Emil Constantinescu.

În acest dosar, au fost arestate, vreme de mai multe luni, patru inculpaţi. Ulterior, s-a dovedit că tocmai ei nu au avut vreo treabă cu „marea” contrabandă cu cafea, despre care Nicoleta Bulgaru vorbea în rechizitoriu. Chiar cei patru au fost printre primii care au fost achitaţi de magistraţi, la toate instanţele posibile.

Ei bine, după 4 – 5 ani de procese, de plimbări lunare pe la instanţele de judecată, foştii inculpaţi urmează să dea în judecată Statul Român tocmai pentru a cere daune materiale şi morale.

Cuza Prodan, fostul şef al Brigăzii de Supraveghere şi Control Vamal Constanţa, a cerut daune de sute de milioane de lei

Cuza Prodan, fostul şef al Brigăzii de Supraveghere şi Control Vamal Constanţa, este una dintre persoanele anchetate de Nicoleta Bulgaru, cândva procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, şi puse sub acuzare. În sarcina lui, procurorul a reţinut că, în perioada 1997 – martie 1998, în calitatea pe care o avea, cu intenţie, prin încălcarea atribuţiilor, a aprobat restituirea garanţiilor solicitate de SC Mar Trading SRL pentru importul a trei containere cu ţigări marca Kent.

La data de 21 aprilie 1999, s-a dispus arestarea preventivă a lui Prodan, măsură menţinută până pe 25 iunie1999. Practic, la un moment dat, pe numele bărbatului au existat două mandate de arestare diferite care s-au suprapus. Prin sentinţa Tribunalului Constanţa, Cuza Prodan a fost achitat.

Fostul şef al Brigăzii de Supraveghere şi Control Vamal Constanţa, Cuza Prodan, a formulat acţiunea prin avocatul său Apostol Armeanu. El a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi a solicitat 200.000 RON despăgubiri materiale şi un milion de euro daune morale pentru arestarea nelegală.

Piraterie la SRI si Interne

Chestorul Virgil Ardelean si-a dat acordul pentru ca spitalul MAI sa foloseasca un produs IT realizat dupa un soft furat * Programul a ajuns si la Spitalul „Agrippa Ionescu”, apartinand SRI

Spitalele de urgenta „prof. dr. Dimitrie Gerota”, apartinand Ministerului de Interne, si „Prof. dr. Agrippa Ionescu”, apartinand Serviciului Roman de Informatii, au primit gratis de la SC Romanian Soft Company (RSC) programul Hipocrate realizat dupa un soft furat de la SC Omnis Group. Alte 20 de unitati spitalicesti din teritoriu, Primaria Sectorului 3 si cateva firme au cumparat aplicatiile ARES.NET, CARE.NET si AMBULANTA realizate pe baza aceluiasi furt de inteligenta. In ciuda protectiei asigurate piratilor de reprezentanti ai Oficiului Roman pentru Drepturi de Autor (ORDA), Politiei, Parchetului si al unui expert ales pe spranceana, dupa mai bine de trei ani, Tribunalul Bucuresti (TB) a dispus redeschiderea urmaririi penale impotriva faptuitorilor. Judecatorii au desfiintat ordonantele date de procurorul Nicoleta Bulgaru, de la Parchetul Tribunalului Bucuresti, prin care vinovatii erau scosi basma curata, iar fapta fusese declarata inexistenta.