Au fost găsite 181 articole pentru căutarea "barroso"

POLIȚIA POLITICĂ LA BILANȚ – COMISIA UE (OLAF) – MICROSOFT (EVANGHELISM) – BINOM ’CÎMP TACTIC’ 

”De multe ori în cauzele noastre sunt implicate persoane care achiziționează bunuri în alte țări sau deschid conturi în alte jurisdicții. Niciun infractor nu trebuie să se simtă în siguranță, indiferent unde și-a ascuns banii” Laura Codruța Koveși 

Bill Gates (Microsoft) au niste sute de miliarde ascunse ’la vedere’ în Irlanda, Bahamas .. o parte provenite din jaful făcut în Romania în asociere cu Comisia UE și Cîmpul Tactic + Medist – RSC – Asesoft – Teamnet … 

”Am ales să lucrăm în DNA pentru că ne pasă de România, de țara în care trăim și trebuie să nu uităm că noi suntem DNA! ” cucuveauamov  nu uită … nici noi … 

ÎN TIMP CE KOVEȘI ÎȘI PREZINTĂ „DEZLĂNȚUITĂ” TOATĂ, BILANȚUL DE MINCIUNI, DoS USA – HOYT LEE VINE ÎNTÎMPLĂTOR ÎN BUCUREȘTI, PENTRU VREAMEA FRUMOASĂ DE AFARĂ, ȘI  SĂ O MAI (RE)ASIGURE PE KOVEȘI că ’ Nu am vazut vreo dovada ca exista vreo complicitate, vreun rol al corporatiilor, al companiilor americane sau din alte tari, in proteste. De fapt, in ce priveste companiile americane, cred ca este foarte improbabila o implicare, nu este o actiune pe care companiile americane ar putea-o justifica in fata actionarilor. Probabil ar fi ilegala participarea netransparenta intr-un proces politic, asadar cred ca este foarte improbabil… corporațiile americane se simt amenințate …  

ESTE FOARTE IMPROBABIL (IMPOSIBIL) CA MICROSOFT SĂ CORUPĂ POLITICIENI ȘI SĂ FURE SOFTWARE … ROMÂNII SUNT DE VINĂ … ȘI IES BULUC ÎN STRADĂ SĂ SE AUTOFLAGELEZE … DE DRAGUL LUI SOROȘ – BARROSO – GOLDMAN SACHS … ȘI SĂ O LAUDE PE KOVEȘI … 

OLAF (POLIȚIA POLITICĂ UE) CORUPȚIE POLITICĂ MARCA GIOVANI KESSLER PARTENER DNA – SRI – MICROSOFT – BARROSO – SCHULTZ 

GIOVANI KESSLER TICLUIEȘTE PROBE ÎN INTERES POLITIC ÎN CAZURILE OMNIS vs. MICROSOFT, BARROSO vs. DALLI, MARIE LE PEN vs. MARTIN SCHULTZ

ÎN CAZUL OMNIS vs. COMISSION (Microsoft) – BENEFICIARI SUNT MICROSOFT – SRI – MAI – BARROSO – REHN – TĂRICEANU – VLĂDESCU – GHIȚĂ – SCHEELE – BUTTICE  (vom reveni cu documente) … VÎNTU …

Tăriceanu cîștigă alegeriele în 2004, Barroso cîștigă alegerile în 2004 – pînă în 2014 OLAF comite mai multe infracțiuni deosebit de grave pentru a proteja fraudarea fonduriloe UE de către Microsoft – Medist – RSC – Asesoft – Teamnet și alți astfel protejați și promovați de SRI – MAI – PICCJ – DNA … în cîmpul tactic pe bază de protocoale secrete între Microsoft – Comisia UE – Cîmpul tactic.

 

ÎN CAZUL DALLI BENEFICIAR ESTE BARROSO … KESSLER

Kessler și Barroso ticluiesc probe pentru a îl forța (șantaja) pe John Dalli să demisioneze, ăn același fel în care acționează și DNA – SRI. După investigații corecte Dalli este găsit nevinovat, dar cariera sa este distrusă, inclusiv prin folosirea de înregistrări obținute ilegal de Kessler, a cărei imunitate este ridicată pentru fapte penale (un fel de Papici).

 

ÎN CAZUL LE PEN BENEFICIAR ESTE SCHULTZ … KESSLER

Le Pen cîștigă alegerile (2014), OLAF – Kessler demarează altă investigație politică comandată de Scuhltz, Le Pen îi dă în judecată, poliția franceză îi arestează șefa de campanie …

Marie Le Pen – Poliția franceză i-a reținut marți pe Catherine Griset șefa campaniei electorale și Thierry Legier bodyguardul lui Le Pen, pentru presupuse fapte de fraudă fonduri UE și corupție.

Thierry Legier a fost interogat și eliberat, în timp ce Catherine Griset continuă să fie formal investigată pentru fraudarea fondurilor UE și acte de corupție.

http://www.reuters.com/article/us-france-election-lepen-idUSKBN1610XQ

Marine Le Pen ia dat în judecată pe secretarul general al PE, Klaus Welle, pe șeful OLAF, Giovanni Kessler, și pe directorul departamentului de investigații al OLAF, Beatriz Sanz Redrado. Ea cere compensații simbolice în valoare de un euro pentru „daune materiale și morale”.

Șefa FN acuză instituțiile europene că au falsificat dovezi pentru a declanșa împotriva ei o anchetă motivată politic, cu scopul de a submina grupul eurosceptic din Parlamentul European.

OMNIS ACUZĂ INSTITUȚIILE EUROPENE CĂ AU FALSIFICAT DOVEZI … ȘI PROBEAZĂ EXHAUSTIV ACESTE FAPTE … 

AMUZANTUL (MIȘTOCARUL) DOMN HOYT LEE …

Liviu Avram (Hotnews) : Aceasta vizita a dumneavoastra a fost provocata de evolutiile recente sau fusese programata anterior? (astăzi cănd Koveși depune bilanțil de minciuni)

Hoyt Yee: Este determinata de vremea minunata de care am auzit ca se bucura Romania. Planuisem vizita in Romania de mai multe saptamani. De fapt, intentionam sa vin mai devreme, insa am fost impiedicat de o  furtuna de zapada, asadar vizita nu este legata de evenimentele recente, trebuia sa aiba loc mai demult.

Florin Negrutiu (Hotnews) : Dar ele sunt acuzate ca se afla in spatele protestelor.

Hoyt Yee: Nu am vazut vreo dovada ca exista vreo complicitate, vreun rol al corporatiilor, al companiilor americane sau din alte tari, in proteste. De fapt, in ce priveste companiile americane, cred ca este foarte improbabila o implicare, nu este o actiune pe care companiile americane ar putea-o justifica in fata actionarilor. Probabil ar fi ilegala participarea netransparenta intr-un proces politic, asadar cred ca este foarte improbabil. Ceea ce am putut vedea eu este ca sutele de mii de oameni care au protestat pasnic – subliniez, pasnic – in Romania au fost sincer ingrijorate, si-au dorit sincer sa transmita un mesaj guvernului. Nu cred ca a fost ceva fabricat sau sustinut cumva de corporatii.

Florin Negrutiu: Exista multe companii americane in Romania. Se simt ele amenintate de recentele mesaje ostile ale guvernului? Care sunt riscurile unor astfel de mesaje? De asemenea, ce ati spune celor care cred ca George Soros se afla in spatele protestelor din Romania?

Hoyt Yee: Cred ca ati vazut probabil declaratia Camerei de Comert Americane de la inceputul lunii februarie, in aceeasi perioada cu scrisoarea celor sase ambasade si declaratia de la Washington. Evident, exista multa ingrijorare, pentru ca asa cum mentionam mai devreme, exista o legatura directa intre statul de drept si atractivitatea unei tari ca destinatie pentru investitii si comert.

 

http://www.politico.eu/article/marine-le-pen-sues-olaf-giovanni-kessler-and-eps-klaus-welle/

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21627555-hoyt-yee-avut-singur-mesaj-pentru-guvernul-grindeanu-repetat-nesfarsit-atentie-statul-drept-tema-este-considerata-esentiala-pentru-parteneriatul-strategic-statele-unite.htm

FARMECUL DISCRET AL TERORISMULUI ISIS … MICROSOFT – COMISIA UE – MAI – SRI – DNA  

“There is no hunting like the hunting of man, and those who have hunted armed men long enough and liked it, never care for anything else thereafter.” Ernest Hemingway

Nici o vînătoare nu se aseamănă cu vînătoarea de oameni, și celor care au vînat destul de mult timp oameni înarmați și le-a plăcut, nu le va mai păsa niciodată de altceva. 

Bill Gates TERIFIANT terorizează omenirea “Co-fondatorul Microsoft a declarat la Conferinţa pentru Securitate de la Munich că suntem ameninţaţi de o pandemie apocaliptică, asemănătoare cu epidemia de gripă din 1918, când aproximativ 50 de milioane de oameni au murit. O astfel de criză ar putea să izbucnească în următori 10-15 ani, a avertizat miliardarul, scrie Realitatea.net.” … asta fără să mai pomenim de computerele – roboți care vor face singuri, prin inginerie genetică, arme biologice de distrugere în masă … un fel de pericolul Irakian (care nu a existat niciodată decît în mintea lui Blair și Bush) la nivel superior al ’războiul germenilor’ … în curînd pe ecranele propagandei … teroriste Microsoft

Koveși este privată „Pentru că sunt prima dată aici și mă aflu pentru o cauză privată, nu fac niciun fel de declarații!”, a spus Laura Codruța Kovesi la ieșirea de la CAB. 

KOVEȘI ȘI-A PRIVATIZAT și Cauza Microsoft – Fujitsu Siemens – EADS este tot o cauză privată … de care Koveși s-a îndrăgostit atît de tare că nu se mai poate despărți de ea (și Microsoft) ..

 Dar oare cauza Omnis – Microsoft – Comisia UE – Medist – RSC – Asesoft – Teamnet ?… cine și-o fi privatizat-o …

 

PLECAT LA VÎNĂTOARE DE OAMENI ÎNARMAȚI

Jihadistul britanic Abu-Zakariya al-Britani si-a pierdut viata in urma cu doua zile, dupa ce a detonat o masina-capcana la baza militara a fortelor irakiene Tal Gaysum, situata la sud-vest de Mosul … terorism de om sărac …

… după ce a primit un milion de lire sterline de la guvernul britanic și scuze pentru participarea sa alaturi de Al Quaeda în Afganistan și pentru interogarea sa la Guantanamo de unde a fost eliberat …

… la presiunile Labour Home Secretary David Blunkett care declara la vremea respectivă că niciunul dintre cei eliberați nu va mai fi un pericol pentru securitatea cetățenilor britanici („No one who is returned… will actually be a threat to the security of the British people.”)

BILL GATES ȘI GEORGE SOROȘ MEREU OMNIPREZENȚI

George Soroș apără teroriști eliberați de la Guantanamo, și cere despăgubiri Statului Român la CEDO, după ce cîștigă un proces similar împotriva Poloniei, în numele umanității, acuzînd SUA că luptă împotriva unor psihopați deosebit de periculoși …

Rămîne să ne cerem scuze că participăm la războiul împotriva terorismului, să îi plătim lui Soroș cît ne va cere, să îl susținem pe Bill Gates (Microsoft) și să îi certăm pe americani că sunt singurii care ne mai apără …

… că dacă era după nemți trebuia să predăm de mult țara teroriștilor musulmani …

… în timp ce Microsoft dă în judecată SUA pentru a garanta secretul informațiilor deținute de teroriști și militează împotriva planurilor de securitate propuse (impuse) de Donald Trump, și în primul rînd al restricțiilor de emigrare privind statele teroriste musulmane.

BILL GATES (DNA-SRI) VÎNEAZĂ OAMENI NEÎNARMAȚI

JIHAD MUSULMAN vs. EVANGHELISM MICROSOFT – ambele comit acte de terorism în numele păcii, bunăstării și prieteniei între popoare …

Doctrinele care incită la extremism ajung să genereze efecte identice, chiar dacă metodele sunt aparent diferite … vezi nazism vs. comunism în stare pură stalinistă …

EVANGHELISM INSEAMNĂ RĂZBOI – MICROSOFT NU IA PRIZONIERI ! (citat din Manualul Microsoft Strict Secret – Evanghelism Eficient)

Ronald Fiddler (Britain) alias Jamul-Uddin al-Harith )Afganistan – Al Quaeda) alis Abu-Zakariya al-Britani (Irak – ISIS) vs. Bill Gates alias Microsoft alias Bill & Melinda Gates

Terorism Dur (Hard) vs. Terorism Dulce (Soft) –

Terorism de om sărac vs. Terorism de miliardar

Teroristul ISIS Zakaria al-Britani (50 ani) a luat niște explozibil și s-a aruncat în aer în dorința de a ucide repede cît mai mulți militari irakieni … dacă pe afgani i-a ratat cînd era tînăr … și în Anglia e ceva mai dificil …

Teroriștii Corporatiști George Soroș – Bill Gates au luat cei mai înalți politicieni și îi mituiesc, corup guverne ca să le servească interesele financiar – corporatiste și să le protejeze infracțiunile internaționale, crează prin propagandă și manipulare nevoi false, confuzie, incertitudine și multă frică la nivel social național și internațional.

Zakaria al-Britani nu putea să îl angajeze pe Manuel Durao Barroso la Goldman Sachs și pe Per Hellstrom la Apple … în schim pentru Soroș – Gates este a doua lor natură … în lumea artificială pe care au creat-o prin teroare moale (Soft) … în care angajații lor (Silviu Hotăran – Ovidiu Artopolescu – Ionuț Lopătan) ar trebui să fie în pușcărie pentru că au implementat planurile teroriste impuse de Bill Gates – George Soroș – Goldman Sachs – Manuel Durao Barroso.

TERORISM – ÎN MINTEA CRIMINALILOR – UCIGAȘI DE DESTINE – ASASINI DE VIEȚI – VIOLENȚĂ PERMANENTĂ – … ȘI MULTĂ FRICĂ ȘI TEROARE …

Eliberat din Guantanamo a comis un atentat in Mosul. Jihadistul a primit 1 milion de lire despagubiri de la guvernul britanic … dar motivarea era adrenalina nu banii … ca și la Portocală și Vartic niște teroriști mai de buzunar … sau/și de fumoar a la Țuluș ..

Al-Britani a fost eliberat in urma cu 14 ani din centru de detentie de la Guantanamo si a primit dupa eliberare pana la un milion de lire sterline drept compensatii din partea Guvernului Marii Britanii… noroc că au avut de unde … că Bill Gates operează off-shoruri din Irlanda și Bahamas … și Ghiță a fugit cu mitele Microsoft – SRI – DNA …

Abu-Zakariya al-Britani (50 de ani) si-a inceput viata in Manchester ca Ronald Fiddler, fiind cunoscut la un moment dat si sub numele de Jamul-Uddin al-Harith.

Jihadistul britanic a fost capturat in 2001 de catre fortele americane in Pakistan si trimis in centrul de detentie Guantanamo…

… mai bine îl aduceau la noi și îi rugau pe frații Cămătaru să-l întrebe cum stă treaba și cît o să fie scorul cînd începe lupta cu leii …

Vom reveni …

Jamal Al-Harith, born Ronald Fiddler before his conversion to Islam in 1992, was filmed driving a death car packed with explosives at an army position near the ISIS stronghold on Monday.

Ronald Fiddler changed his name to Jamal Al-Harith when he converted to Islam, before fighting with ISIS under the title Abu Zakariya al-Britani

http://stirileprotv.ro/stiri/international/eliberat-din-guantanamo-a-comis-un-atentat-in-mosul-jihadistul-a-primit-1-milion-de-lire-despagubiri-de-la-guvernul-britanic.html

https://www.thesun.co.uk/news/2920848/british-isis-fighter-who-died-in-a-suicide-bomb-attack-on-iraqi-forces-in-mosul-is-former-guantanamo-bay-detainee-ronald-fiddler/

 

 

 

CIA Raport Strict Secret 1998 – desecretizat 2008 – publicat 2016 – „Regimul echilibrist (maverick) al președintelui comunist Nicolae Ceaușescu este subminat de stagnarea economică și neliniștea care crește.”

CIA a amînat timp de opt ani publicarea unui raport strict secret, desecretizat încă din anul 2008 … este CIA (FBI – Secret Services) terorizată de adevărul prezent ?… sau de George Maior – Florian Coldea – Laura Codruța Koveși – Sebastian Ghiță și Sebastian Vlădescu (Călin Popescu Tăriceanu) … Goldman Sachs (Manuel Durao Barroso), Apple (Per Hellstrom), Microsoft (Bill Gates) … și George Soroș …

„Regimul exchițibionist al Binomului DNA – SRI  este subminat de stagnarea economică și neliniștea care crește.”

KOVEȘI – COLDEA – MICROSOFT – COMISIA UE = CEAUȘESCU II (ASASINII PRINTRE NOI)

DOGME ASASINE … PLEȘIȚĂ – CARLOS – VÎNTU – CHELU – GHIȚĂ – NEGULESCU – ȚULUȘ – PĂUN – DUMITRESCU – VARTIC …

Stalin ’Elimini omul elimini problema’

Maurer „Fă bine şi retrage această dispoziţie. Trebuie să ştii un lucru, Nicule (Ceaușescu), şi anume că şi ţiganul, şi împăratul care comite o crimă, tot criminal se numeşte. şi dacă nu retragi dispoziţia, eu plec de la guvern!”

(Asasinatul este o crimă comisă în scopuri politice – financiare, Evangheliste-Microsoft, comuniste, naziste, Binomice, neo liberale, etc …)

Mitterand “Francois Mitterrand a calificat CIE, serviciul condus de Nicolae Plesita, drept o „banda de asasini” si si-a amanat vizita la Bucuresti.

Mircea Negulescu DNA: „Aşa am ajuns. Un animal de pradă. Îmi dă cineva încrederea pierdută în oameni? Am devenit o maşină de ucis destine”.

Aurelian Mihăilă „Înainte sunt om. Mă simt ca o victimă a unui viol la a 15-a, a 16-a reconstituire! Domnul Negulescu le-a pus cum a vrut el acolo”

 Giovani: „Aruncă ţigara!”

Ţuluş: Ce? Tu nu ştii în ce birou ai intrat? E locul meu de muncă, e biroul meu!”

Giovani: „Ştiu unde am intrat. Am intrat în biroul meu, nu al tău! Să fie clar pentru tine! E plătit de mine şi de ceilalţi cetăţeni ai României!”

Ţuluş: (uitîndu-se către martorii din birou) „Mă, ce tupeu are ăsta!”

Giovani: „Tu nu înţelegi? Chiar vrei să-ţi sparg tot pe aici, să mă duc la presă şi să relatez cum m-ai primit în birou? Stînd picior peste picior şi fumînd?”

Ţuluş: „Mă, tu eşti sănătos?”

Giovani: „Aş vrea şi o să fiu sănătos dacă stingi ţigara”

Dan Adamescu: “DNA pur si simplu a minţit […] A fost foarte clar din agresivitatea exprimată de DNA că a fost intenţia lor să îmi provoace cât mai multă durere posibilă. Am avut impresia că s-au aliat pentru a mă tortura”.

Alexander Adamescu

„Statul român cu diversele lui instituții s-au aruncat pe tatăl meu și l-au asasinat

Dumitriu Paul DNA “Deci, sa vina, ca vreau sa-i dau un cap in gura.”

Alina Bica DIICOT “N-ai nicio şansă în faţa sistemului. Dacă ai făcut sau nu ceva, dacă ei vor să fii vinovat, eşti… Dacă faci ce doresc ei, îţi merge bine şi eşti cu ei; dacă nu, te omoară la propriu. Cam aşa stau lucrurile …”

Laura Codruța Koveși DNANoi suntem DNA şi nu ne lăsăm !

Doru Țuluș DNA “Domnule Diaconu, deducția procurorului raportată la contex are relevanță probatorie”

URMAȘII TERORII STALINISTE

„Incapacitatea lui Ceaușescu de a tempera neliniștile va duce la rupere în Partidul Comunist care va conduce la înlocuirea lui de către membrii partidului, fapt care se va întrepta spre o perioadă de instabilitate în conducerea țării dar și la o vulnerabilitate în fața presiunii sovietice. Moscova nu va rata ocazia să exploateze această vulnerabilitate și de a o transforma într-o subordonată a ei” Raport Strict Secret (desecretizat) CIA

Moscova nu a ratat ocazia și nici Nicolae Militaru, Cico Dumitrescu, Ion Iliescu, Alexandru Grumaz, Marcel Opriș, Virgil Măgureanu, Dumitru Zamfir, Irina Socol, Sebastian Ghiță, Sebastian Vlădescu, Călin Popescu Tăriceanu, George Maior, Florian Coldea, Laura Codruța Koveși …

Moscova a maximizat toate ocaziile … împreună cu Bill Gates și Manuel Durao Barroso.

KOVEȘI – COLDEA – MAIOR – GATES – BARROSO … EMANAȚII GENOCIDULUI ȘI CONTINUATORII TERORII IMPUSE DE ION ILIESCU, CICO DUMITRESCU, ALEXANDRU GRUMAZ, MARCEL OPRIȘ, VIRGIL MĂGUREANU, DUMITRU ZAMFIR …

CIA ÎI ANALIZEAZĂ ÎN TRECUTUL (Ceaușescu I) MEREU PREZENT (Ceaușescu II) … și poate peste 25 de ani vom afla dacă stalinismul (Securitatea ver. 2.0) încă trăiește și cine vor fi viitorii Koveși – Coldea – Gates – Barroso … dacă nu cumva vor fi tot ei la putere …

DNA – SRI = STALINISM ÎN STARE PURĂ

’Performanțele economice sunt afectate sever de centralizarea rigidă a unei birocrați staliniste’ – Raport Strict Secret (desecretizat) CIA

BINOMUL = BIROCRAȚIE STALINISTĂ bazată pe teroare și exterminare de tip neo nazist EVANGHELIST MICROSOFT – COMUNITAR … foarte (stalinist) dogmatic și neo liberal …

’Politicile interne ale lui Ceausescu, unele dintre cele mai dogmatice din Europa de Est, reprezintă sursa celor mai multor necazuri pe care acesta le are. Politicile legate de dezvoltarea industrială rapidă – în detrimentul agriculturii și al consumatorilor – dar și controlul strict asupra oricăror decizii legislative au influențat sever economia din ultimii ani, în condițiile în care energia, materiile prime, forța de muncă calificată și comerțul cu exteriorul s-au micșorat.’ Raport Strict Secret (desecretizat) CIA

DNA – SRI ÎI BATE LA DOGMĂ PE STALIN ȘI CEAUȘESCU

 „Regimul echilibrist al președintelui comunist Nicolae Ceaușescu este subminat de stagnarea economică și neliniștea care crește. Incapacitatea lui Ceaușescu de a intorce trendul negativ îi va eroda puterea de-a lungul timpului, deși dominația lui lungă de până acum nu pare să fie amenințată în prezent”, notează CIA, în documentul propus spre declasificare încă din 2008, dar creat de abia în decembrie 2016, potrivit Libertatea.ro.

http://www.libertatea.ro/stiri/documente-cia-despre-romania-comunista-1750170

http://adevarul.ro/sanatate/medicina/aportul-valutar-securitatii-folosit-crime-politice-1_50ac341b7c42d5a66385b657/index.html

 

“N-ai nicio şansă în faţa sistemului. Dacă ai făcut sau nu ceva, dacă ei vor să fii vinovat, eşti… Dacă faci ce doresc ei, îţi merge bine şi eşti cu ei; dacă nu, te omoară la propriu. Cam aşa stau lucrurile …” Alina Bica 

ESTE MULT MAI GRAV DACĂ NU AI FĂCUT NIMIC ȘI EI VOR SĂ FII VINOVAT … ÎN LOCUL VINOVAȚILOR … SUPLICIUL ESTE MAI LUNG, MAI ELABORAT ȘI MULT MAI DUREROS … PÎNĂ TE OMOARĂ LA PROPRIU ! 

SISTEMUL = ECOSISTEMUL MICROSOFT + COMISIA UE + BINOMUL -’CÎMPUL TACTIC’ + … PROTOCOALE SECRETE NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE (vom reveni pe larg) …

banii din jaf și crime cibernetice curg și se învîrt (Microsoft – Fujitsu Siemens – MAI – SRI și din nou Microsoft ….)
 

… dar vinovați sunt cei care luptă împotriva corupției și crimelor cibernetice … și depun plîngeri legale și legitime împotriva organizației criminale … 

Doamna Bica are prefectă dreptate, după cum probăm cu Dosarele (85/P/2011 – 654/P/2011, 21/P/2006, OF/2005/0417, OF/2010/0068 și altele) pe care DNA și OLAF le investighează începînd din anul 2005 pînă în prezentul mereu continuu – obiectivul fiind protejarea ilegalitîților deosebit de grave comise de Microsoft, Comisia UE și partenerii acestora (Medist – RSC – Asesoft – Teamnet … etc.), exterminarea companiei noastre și anihilarea noastră la propriu… după ce “Îţi iau dreptul la muncă, îţi atacă familia, îţi îndepartează prietenii.” 

“Ies la iveală noi amănunte uluitoare despre procurorul DNA Prahova, Mircea Negulescu.” Stiripesurse 19 februarie 2017 

Nu este nimic uluitor ! este normalitate …

MODUS OPERANDI ESTE IDENTIC CU CEL AL ECOSISTEMUL MICROSOFT – COMISIA UE și beneficiarii și/sau protectorii fraudelor acestora … doar limbajul diferă cîteodată … Barroso vorbește mai frumos la Universitatea de Vest din Timișoara, Buttice ia mită cu eleganță de la Vîntu în Deltă și spune merci, Scheele vizitează leprozerii la Tichilești și bea ceai în loc să își facă datoria și să verifice contracte corupte, Kessler tace și acoperă corupția politică UE … Năstase se plînge de nivelul moral al omenirii … Koveși nu comentează, ea doar apără SISTEMUL … 

și face bine țării cînd cu Ghiță cînd singurică … 

în timp ce Ovidiu Artopolescu (Microsoft) ne amenință (foarte bazat pe Cico Dumitrescu – Adrian Murea – Alexandru Grumaz – Sorin Ovidiu Vîntu – Cătălin Chelu … etc.) cu moartea …

… care oricum urmează să vină, așa că vom continua să o așteptăm pro activ … că ne-a cîntat a Microsoft cucuveauamov … în dosarul 654/P/2011 …

 

ARE PERFECTĂ DREPTATE BICA

„N-ai nicio şansă în faţa sistemului. Pentru că dumnealor nu se limitează doar la a te trimite în judecată sau la a-ţi inventa dosare. Îţi iau dreptul la muncă, îţi atacă familia, îţi îndepartează prietenii. Practic te aduc în situaţia în care să cedezi şi să-ţi doreşti pur şi simplu să fii lăsat în pace. Ştiţi ce mi se pare mie groaznic? Împrejurarea că oamenii ăştia par a fi autişti. Aruncă nişte idei foarte înalte – statul de drept, justiţia, asanarea morală a societăţii -, dar ei sunt la fel de penali ca cei pe care îi investighează. Iar unitatea de măsură este duală. Dacă faci ce doresc ei, îţi merge bine şi eşti cu ei; dacă nu, te omoară la propriu. Cam aşa stau lucrurile”, a declarat Alina Bica la România TV.

„Eu nu îmi doresc să mai fac parte din această justiţie şi refuz să mai cred în ea. Toate persoanele cu care m-am întâlnit mi-au spus să nu îmi fac iluzii. Au avut dreptate. Dacă ai făcut sau nu ceva, dacă ei vor să fii vinovat, eşti. Ţi se întâmplă lucruri indiferent dacă ai făcut sau nu ceva. Am primit condamnare pentru o infracţiune pentru care nu am fost judecată. Aceşti oameni îşi bat joc de ceea ce am însemnat eu. Nu îmi asum şi a treia condamnare, dar mă aştept la ea.” Alina Bica

https://www.antena3.ro/actualitate/justitie/fosta-sefa-diicot-alina-bica-despre-infernul-din-justitie-daca-nu-esti-cu-ei-te-omoara-la-propriu-399457.html

http://www.b1.ro/stiri/eveniment/fosta-sefa-diicot-alina-bica-la-capatul-puterii-dupa-ce-a-fost-condamnata-a-doua-oara-isi-bat-joc-175101.html

ARE DREPTATEA LUI ȘI NICOLAE ONEA

Omul de afaceri Nicolae Onea a subliniat la România TV că încă din 2014 a sesizat abuzurile procurorului Negulescu. „Pe 17 octombrie am avut o perchezitie acasă şi la firmă, anul trecut în 2013, de la Parchetul de pe lângă curtea de Apel. Avocatul m-a sfătuit să merg la Parchet să dau declaraţie de bună voie, apoi să merg la DNA să fac denunţ că am avut relaţii contractuale. Am făcut denunţ prin noiembrie. Până pe 15 ianuarie nu s-a întâmplat nimic, pe 15 m-am trezit cu poliţia şi mascaţii ca să merg la Parchetul Curţii de Apel. Am ajuns la 6 dimineaţa pe la 9 a ajuns domnul procuror Negulescu, ne-a chemat, eram mai mulţi, pe unii îi ştiam, nu pe toţi.

Prima audiere a început la 9 seara, între timp Negulescu se plimba cu ţigara aprinsă pe hol, se lega de mine, că la mine o să vină moşu mai târziu, cu 29 de zile! Lucruri la mişto. L-am întrebat dacă are ceva cu mine, mi-a zis dă-te dreacu, că am! de faţă cu totţi, erau şi avocaţii Mă cheamă la ora 21, intru, zice: lasă-l să scrie dracu ce vrea că tot 29 de zile îl aşteaptă! Nu ştiu de unde ştia de 29 de zile, procurorii dau 24 de ore!”, relata omul de afaceri.

„Am discutat cu Răzvan Alexe, mi-a spus că procurorul Negulescu i-a promis că mă va aresta şi mă va aduce acolo în aceeaşi cameră. Răzvan Alexe mi-a spus că ştie de la procuror că dacă nu-mi văd de treabă îmi va aresta şi soţia. Am stat 2 luni la arest la Poliţia Câmpina, nu m-a chemat nimeni. La insistenţa unor avocaţi, după 2 luni, m-a chemat şi pe mine, mi-a zis să dau declaraţie. Am dat, a zis că nu e bine, înapoi la dubă! Procurorul Negulescu transmitea prin oameni care mergeau la parchet, angajaţi ai firmei, să-i spună soţiei că eu am amante. Si da, i-au transmis. Nu avea legătură, cu ancheta, asta e ancheta lui penală. Voia să-mi facă rău!”, puncta Nicolae Onea. „E de notorietate că Negulescu e bun prieten cu Stanciu George. Calotă şi Stanciu aveau interes să-mi distrugă afacerea, au reuşit. După ce s-a aflat că am dosar, nu am mai primit nici o lucrare”.

http://www.stiripesurse.ro/noi-dezvaluiri-despre-procurorul-dna-mircea-negulescu-abuzuri-la-audieri-video_1180636.html

 

 

‘Situaţia din România este ÎNGROZITOARE’ ne spune ADRIAN NĂSTASE, TATA ȘI MAMA JAFULUI, TÎLHĂRIEI, CORUPȚIEI ȘI ECOSISTEMULUI MICROSOFT – FUJITSU SIEMENS – EADS – MEDIST – RSC – ASESOFT – TEAMNET și a corupției COMISIEI UE … etc. 

TOTUL DEPINDE DE PROCURORUL MIHAELA MORARU IORGA – MAGNA CUM TOTUM …

“Însă doar procurorul DNA, doamna Mihaela Moraru Iorga, știe cine au fost autorii FRAUDEI EADS.
 

Vă împrospătăm memoria cu personajele implicate în EADS. 

Premierii: Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu. 

Miniştrii de Interne: Ioan Rus, Marian Săniuţă, Vasile Blaga, Cristian David, Gabriel Oprea, Dan Nica, Traian Igaş,  Radu Stroe. 

Directorii SRI: Radu Timofte – decedat. George Maior şi adjuncţii lor: Ionel Marin şi Dumitru Zamfir, condamnaţi definitiv cu suspendare pentru fapte de corupţie; Ion Gioni Popescu, Florian Coldea, George Voinescu, Ion Grosu, Dumitru Cocoru.” 

http://voceaclujului.ro/procuror-mihaela-moraru-iorga-stie-cine-au-fost-autorii-fraudei-eads/

NĂSTASE ȘI TĂRICEANU DAU VINA PE MIAHELA MORARU IORGA “O mână de om. O doamnă. O ființă care își face meseria cu pasiune, profesionalism, extrem de multă muncă și onestitate. Cel mai bun și performant procuror al Direcției Naționale Anticorupție.”

 “Mihaela Moraru Iorga.
O mână de om. O doamnă. O ființă care își face meseria cu pasiune, profesionalism, extrem de multă muncă și onestitate.
Cel mai bun și performant procuror al Direcției Naționale Anticorupție.

Fapte. Nu vorbe:
– dosarul Microsoft- în instrumentare (
din 2006 pînă în prezent)

– dosarele lui Adrian Năstase ( Trofeul Calității, Zambaccian 1), alături de procurorii Dănuț Volintiru și Marius Cătălin Varctic- finalizate cu CONDAMNARE cu executare.”  Sorina Matei 27 septembrie 2014

 

https://www.facebook.com/sorina.matei/posts/313352548847529

 

CONCLUZIE : ESTE EVIDENTĂ ! …

 

‘Situaţia din România este ÎNGROZITOARE’ Adrian Năstase 19 februarie 2017

http://www.stiripesurse.ro/devoalari-in-direct-ale-lui-adrian-nastase-situatia-din-romania-este-ingrozitoare_1180585.html

 „In ultimii ani, lupta anti-coruptie a devenit, la noi, un scop in sine. Sigur, cu rezultatele pe care le vedem astăzi. Altii, din afară, au folosit această „luptă” a noastră ca un instrument pentru colonizarea României.” Adrian Năstase 18 februarie 2017

https://adriannastase.ro/2017/02/18/traiasca-lupta-pentru-anti-coruptie/

 ‘Situaţia din România este ÎNGROZITOARE’

„Este tulburător. Situaţia din România e îngrozitoare. Mergem să ne spălăm rufele în Uniunea Europeană. Noi am externalizat lupta pentru putere de la România la Bruxelles. Am ajuns la modelul din anii 90. Nu am reuşit să facem ce au făcut ungurii, grecii. Refacem drumul fanarioţilor către Bruxelles. ne dau cu linia la palmă şi că va trebui să mergem la locul nostru. ne arată mizeria unui segment din elita politică românească. Francezii înjură guvernul când sunt în străinătate?” Năstase în direct la Antena 3.

Francezii nu își înjură guvernul, vin la guvernul Năstase să își ia tainul … Vinci, EADS, Siemens, Societe Generale …

„Noi dăm ocazia să fie judecători unor tipi care nu au funcţionat pe criterii morale absolute. „

Respectiv cei pe care ați reușit (cu ușurință) să îi corupeți – Barroso, Rehn, Scheele. Simmons, Buttice, Kessler, etc.

 „Riscăm să pierdem şi micile avantaje din ultimii ani, din proiectele şi finanţările din Uniunea Europeană. privatizările nu au reuşit, multe din ele.”

 TOATE privatizările, nu multe dintre ele nu au reușit atît timp cît te-ai ocupat tu de ele … plătim și vom plăti generații pentru cît ați jefuit și tîlhărit, fără să fi beneficiat de nimic de la corupția structurală și generalizată din UE.

„Fondurile europene ar trebui să fie o sursă primodială pentru investiţii. Multe proiecte sunt blocate în diferite proceduri pentru abuzuri în serviciu. Preşedintele Iohannis are o răspundere istorică pentru a opri această involuţie. Rufe murdare sunt şi în alte ţări. Noi avem judecători cu probleme morale.”, a încheiat Năstase.

Năstase moralistul se referă la magistrații care urmează să îl mai trimită la pușcărie împreună cu cei cunoscuți și mai puțin cunoscuți …

http://www.stiripesurse.ro/devoalari-in-direct-ale-lui-adrian-nastase-situatia-din-romania-este-ingrozitoare_1180585.html

Însă doar procurorul DNA, doamna Mihaela Moraru Iorga, știe cine au fost autorii FRAUDEI EADS. Voceaclujului 28 septembrie 2015

 http://voceaclujului.ro/procuror-mihaela-moraru-iorga-stie-cine-au-fost-autorii-fraudei-eads/

MIHAELA MORARU IORGA – SORINA MATEI …

Sorina Matei

September 27, 2014 ·

Mihaela Moraru Iorga.
O mână de om. O doamnă. O ființă care își face meseria cu pasiune, profesionalism, extrem de multă muncă și onestitate.
Cel mai bun și performant procuror al Direcției Naționale Anticorupție.

Fapte. Nu vorbe:
– dosarul Microsoft- în instrumentare
– dosarele lui Adrian Năstase ( Trofeul Calității, Zambaccian 1), alături de procurorii Dănuț Volintiru și Marius Cătălin Varctic- finalizate cu CONDAMNARE cu executare.
– dosarul Adrian Grăjdan- trimis în judecată
– dosarul Dinel Staicu, instrumentat împreună cu procurorul Nistor Călin – finalizat cu CONDAMNARE cu executare.
– dosarul Becali- Babiuc/ schimbul de terenuri – finalizate cu CONDAMNĂRI cu executare.
– dosarul Nelu Iordache- trimis în judecată
– dosarul Ovidiu Silaghi – în instrumentare
– dosarul Primăria Capitalei – în instrumentare
– dosarul Apia- trimis în judecată

Și mai sunt. 🙂

 

https://www.facebook.com/sorina.matei/posts/313352548847529

Procuror Mihaela Moraru Iorga, știe cine au fost autorii FRAUDEI EADS

Pai voi credeti ca ne facem ca am uitat ? Pe zi ce trece ne apropiem de sfarsitul unei societati bolnave de furt.

Vă împrospătăm memoria cu personajele implicate în EADS.

Premierii: Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu.

 

Miniştrii de Interne: Ioan Rus, Marian Săniuţă, Vasile Blaga, Cristian David, Gabriel Oprea, Dan Nica, Traian Igaş,  Radu Stroe.

Directorii SRI: Radu Timofte – decedat. George Maior şi adjuncţii lor: Ionel Marin şi Dumitru Zamfir, condamnaţi definitiv cu suspendare pentru fapte de corupţie; Ion Gioni Popescu, Florian Coldea, George Voinescu, Ion Grosu, Dumitru Cocoru.

Directorii SIE: Cătălin Harnagea, Gheorghe Fulga, Elvis Claudiu Săftoiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Teodor Meleşcanu şi adjuncţii lor: Marcel Alexandru, Niculaie Goia, Dan Chiriac, Constantin Rotaru, Silviu Predoiu, Vasile Şarcă Directorii DGIPI: Virgil “Vulpea” Ardelean, Petru Albu, Ion Şerban, Gelu Drăjneanu, Ştefan Pop, Gheorghe Laţcău, Gelu Oltean.

Premierul Adrian Năstase, cel care a iniţiat – alături de miniştrii Ioan Rus, Dan Nica, Mihai Tănăsescu, de secretarii de stat Eugen Bejinariu, George Maior, Şerban Nicolae – legi, ordonanțe de urgenţă, hotărâri de guvern şi ordine GIRMIFS ce au dus la spolierea banului public.

Miniştrii de Interne care au plătit facturile la EADS: Marian Săniuţă, Vasile Blaga, Cristian David, Traian Igaş, Mircea Duşa, Radu Stroe şi Gabriel Oprea.

Generalii din MAI care au executat ordinele politicienilor şi, la rândul lor, au dat ordine ilegale: Toma Zaharia, Gheorghe Carp, Anton Gagiu, Mihai Bădescu, Nicolae Berechet, Corneliu Alexandru.

“Oamenii de afaceri” care au participat cu frenezie la spolierea banului public au fost Claudiu Florică, Cătătlin Harnagea, Dorin Marian, Tiberiu Urdăreanu, Traian Mihu, Alexandru Bittner, Dorin Cocoş, Dumitru “NIRO” Nicolae, Alexandru Georgescu şi Cătălin Ghigea – cel considerat de generalii MAI “omul orchestră” al Fraudei EADS.

Însă doar procurorul DNA, doamna Mihaela Moraru Iorga, știe cine au fost autorii FRAUDEI EADS.

Adrian Năstase a fost preşedintele GIRMIFS, iar Ioan Rus a fost vicepreşedintele acestui grup interministerial care a DISPUS ca MAI să semneze contractul cu EADS pentru securizarea frontierelor României. Aceasta rezultă dintr-o declaraţie oficială a generalului Toma Zaharia – care a prezentat contractul ca pe o mare realizare sub patronajul direct al premierului Adrian Năstase -, dar şi din documente guvernamentale!

Iată-i pe cei care “au muncit” la redactarea contractului EADS-COMICEX şi au semnat Nota de Negociere a Contractului Nr. S-980352: Comisia de negociere şi evaluare: Preşedintele comisiei: Cms. şef Emilia Costin Membrii din structurile MAI Direcţia Generală Reglementări Juridice şi Contencios: Scms. Adrian Pătraşcu Insp. pr. Florin Bejan Direcţia Financiară: Insp. Adrian Savu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Insp. Valentin Panduru Insp. pr. Horaţiu Crăciun Unitatea de Management a Proiectului Cms. şef Elena Emacu Scms. Lucian Alexandru Sbinsp. Dragoş Nicolae SC COMICEX Cms. şef Simona Panait Cms. Camelia Cristache

Rapoartele de aprobare a procedurii stabilite pentru achiziţie poartă următoarele semnături: Direcţia Generală Reglementări Juridice şi Contencios: Gen. Mihai Bădescu Direcţia Financiară: Nicolae Chesnoiu Unitatea de Management a Proiectului: Gen. Anton Gagiu Direcţia Generală Organizare, Mobilizare, Misiuni şi Resurse: Gen. Gheorghe Carp Secretar de Stat: Gen. Toma Zaharia Contractul EADS–COMICEX a fost semnat de: Gen. Toma Zaharia Cms. şef Simona Panait

Iată-i pe semnatarii Notei de Negociere a Primei Anexe Detaliate – PAD. Dacă nu s-ar fi semnat această anexă, contractul EADS nu ar fi produs
efect. Odată cu semnarea PAD, şmecherii de la EADS au devenit stăpâni pe banul public românesc! Preşedintele comisiei: Scms. Corneliu Bîrîuţă Membrii din structurile MAI: Direcţia Generală Reglementări Juridice şi Contencios: Scms. Adrian Pătraşcu Insp. pr. Denisa Ifrim Direcţia Financiară: Insp. Adrian Savu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Daniel Boba Florin Isai Ermionia Apostolescu Daniel Mincă Iulian Niţă Valentin Stavri Unitatea de Management a Proiectului Cms. şef Elena Emacu Scms. Lucian Alexandru Scms. Radu Oprea Scms. Dragoş Voicu Direcţia Comunicaţii şi Informatică Florin Boacă Luigi Mardale Marian Răducu Carmen Mitu Mihai Manolescu Direcţia Generală Informaţii şi Protecţie Internă Cristinel Ungureanu SC COMICEX – MAI Cms. şef Simona Panait Cms. Camelia Cristache Nemţii deştepţi

Germanii implicaţi direct în Frauda EADSOtto Schily – ministrul de Interne, Ştefan Zoller – CEO EADS, Markus Hellental – vicepreşedintele EADS, Thomas Hein – director EADS, Walter Sperner – fost şef al Poliţiei de Frontieră Germană, consiler al ministrului MAI şi angajaţii EADS Otto Single, Siebert Burkhard, Helmut Hugle, Helmut Bar, Gerald de Woot şi Volker Hagerkoeter.

Martor DNA, nominalizează corupţii

Martorul DNA vorbeşte despre înalţi funcţionari de stat şi personaje din anturajul “intim” al acestora, conform paginilor 44-45: “Persoanele folosite de Claudiu Florică în perioada 2004-2005 pentru trafic de influenţă şi dare de mită, prin firmele Profinet şi Gessa, au fost: Adrian Năstase, Alexandru Bittner, Remus Truică, Ioan Rus, Marian Săniuţă, Toma Zaharia, Gheorghe Carp, Petru Brânzaş – consilier MAI, Vasile Blaga, Alexandru Georgescu, Cătălin Ghigea, Dragoş Stan, Thomas Heinstchel, Nicolae Chirvase – avocat Net consulting şi fost director SIE, Dinu Pescariu, Tiberiu Urdăreanu – patron UTI, Traian Mihu – patron Felix Telecom, Florin Talpeş – patron Softwin, Frank Nagorschel – reprezentant Bearing Point.

Alte persoane implicate în traficul de influenţă şi dare de mită pentru încheierea acestui contract, dar care nu aveau legătură directă cu Claudiu Florică, sunt:

Markus Hellental – vicepreşedintele EADS, Thomas Hein – director EADS, Otto Single – angajat EADS, Siebert Burkhard – angajat EADS, Helmut Hugle – angajat EADS, HelmutBar – angajat EADS, Gerald de Woot – angajat EADS, Volker Hagerkoeter – angajat EADS, Ştefăniţă Stănescu – angajat Midocar Consluting şi ulterior EADS România, Aurelian Nistor – angajat Midocar, Titi Paraschiv – angajat Siemens România, Walter Sperner – consilier al ministrului, Nicolae Berechet – secretar de stat MAI, Emilia Costin – director MAI, Silviu Pistriţu – director COMICEX, Gheorghe Drulă – director Felix Telecom, Gabriel Kaufmes – director UTI, Mihai Ianciu – director UTI, Ioan Cordoş – director UTI, Gabi Marin – patron Omnilogic, Dorin Marian – fost consilier prezidenţial, Bogdan Chirieac – patron CSR, ziarist, Dan Lăzăreanu – angajat STS”.

 

http://voceaclujului.ro/procuror-mihaela-moraru-iorga-stie-cine-au-fost-autorii-fraudei-eads/

https://adriannastase.ro/2017/02/18/traiasca-lupta-pentru-anti-coruptie/

 

KOVEȘI – MICROSOFT ȘI SPECIALIȘTII STS – SRI – MAI – DNA – PICCJ ….  

Cristinel Toader îi relatează procurorului general, în memoriu, și faptele petrecute la Poliția Locală Ploiești, în legătură cu care a depus o sesizare penală. „Dupa numirea mea in functia de director general, am constatat ca, anterior, in anul 2011, la respectiva institutie publica locala s-a derulat procedura pentru achizitionarea unui soft care, conform semnalarii specialistilor STS, nu corespundea standardelor de securitate, verificarile complete efectuate conducand la concluzia ca nu s-au respectat normele legale privind achizitiile publice si ca, deci, si plata contravalorii acestuia (cca. 3,2 mld. ROL) a fost nejustificata” Felix Mihai Badea EVZ 18 februarie 2017  

http://www.evz.ro/sefii-ierarhici-csm-si-sri-sesizate-2015-procuror-dna-negulescu.html

CÎMPUL TACTIC – KOVEȘI NU POATE FĂRĂ STS

Grumaz și Cico se afirmă și ei … la Genocid

„Cotitură istorică în Dosarul Revoluției: Se recunoaște, în fine, că Armata e răspunzătoare de Măcelul numit Teroriștii din decembrie 1989! …În perioada 22-27 decembrie 1989, România nu a fost o pradă a „vidului de putere”, ci a lui Ion Iliescu ” Ion Cristoiu 22 octombrie 2016

http://www.evz.ro/ion-iliescu-macel-revolutiei.html

Planul dibolic pus în operă de armata Grumaz și Cico … 

“Teroriștii nu au existat. A fost un plan diabolic care nu a pornit dintr-o minte idioată. A fost un plan diabolic, care nu a pornit dintr-o minte idioată. Cel care a conceput scenariul respectiv sau care a avut ideea cu securitatea teroristă a făcut-o cu premeditare. Păi erau doar două forțe pe care te puteai bizui în evenimentele din decembrie: una era Armata și alta era Securitatea. Pe amândouă nu puteai să te sprijini, pentru că trebuiau găsiți și niște vinovați de morți, răniți, ș.a.m.d. Cea mai ușor de sacrificat era Securitatea și nu Armata, care era armata țării, mai iubită decât Securitatea!” Gral. Iulian Vlad 17 Februarie 2017

http://www.evz.ro/iulian-vlad-ii-teroristii-plan-diabolic.html

Cico dirija … Grumaz se mișca și făcea zgomote …

În timp ce oamenii mureau asasinați cu premeditare …

„Cico Dumitrescu era unul dintre executanţii planului … „Cu Cico Dumitrescu m-am înţeles doar din priviri. Amiralul Cico Dumitrescu a fost o rotiţă foarte importantă din angrenajul acelor evenimente. Era unul dintre executanţii planului. Masele, provocate şi dirijate de profesionişti ai unor asemenea cataclisme istorice, pregătiţi pentru aşa ceva, doar se mişcau şi făceau zgomote”. Cornel Dinu 26 Martie 2010

http://adevarul.ro/news/eveniment/cornel-dinu-cico-dumitrescu-era-unul-executantii-planului-1_50ad892a7c42d5a66396edc0/index.html

Grumaz – Opriș frați de asasinat la comandă

“Aici este prezentată o declaraţie a martorului Ionel Dumitrescu, colonel inginer, ofiţer I la UM 02348 (Secţia de în­zestrare cu materiale tehnice a Consiliului Politic Superior al Armatei„având ca atribuţii asigurarea cu tehnică de pro­pa­gandă la inamic a UM 02487 (război psihologic şi asigurarea cu tehnică de pro­pagandă şi cultură – televizoare, apa­rate radio, amplificatoare de putere, mag­netofoane – pentru întreg Ministerul Apă­rării Naţionale )“.

Ce aflăm din ea? Anume că „la data de 21 decembrie 1989 de la unitatea mea au fost trimise mai multe autospeciale care au avut rolul de a amplifica sunetul (res­pectiv de a dubla sistemul celor de la Radiodifuziunea Romînă). Autospecialele trimise au fost sub comanda loco­te­nen­tului-major Grumaz Alexandru, care în prezent ocupă funcţia de consul general al României la Shanghai [la data decla­raţiei, n.n.]. Autospecialele au fost sursa sunetului auzit atunci când adunarea populară organizată în piaţa palatului s-a dezorganizat, iar participanţii au înc­e­put să fugă“.Madalin Hodor Revista 22 – 22 decembrie 2016

http://revista22.ro/70259089/mitingul-din-21-decembrie-1989-epitaful-unui-alt-episod-al-loviturii-de-stat.html

Gral. Marcel Opriș – După absolvirea facultăţii, a lucrat ca ofiţer inginer în Ministerul Apărării Naţionale, unde a îndeplinit funcţiile de şef autostaţie radiodifuziune la U.M. 02487 Bucureşti (1982-1989), şef atelier şi inginer şef la U.M. 02381 Bucureşti (1989-1991) şi apoi ofiţer tehnic la U.M. 02415 Bucureşti (1991-1997).

În anul 1997, este încadrat ca ofiţer în Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) mai întâi ca ofiţer tehnic la Direcţia Comunicaţii Telefonice (1997-1999) şi apoi ca şef birou la Sectorul Independent Prognoză, Dezvoltare şi Reglementări în Telecomunicaţii (1999-2001) şi şef al Direcţiei Tehnologia Informaţiei (2001-2005).

http://www.zf.ro/eveniment/cine-este-marcel-opris-seful-sts-11943221

Armata a pus mîna pe Securitate … și invers

UST ’R’ – In anul 1969, ia fiinta o unitate de transmisiuni, incadrata in Ministerul Afacerilor Interne care preia toate activitatile privind telecomunicatiile guvernamentale. La 1 iulie 1969, la conducerea Unitatii Speciale de Transmisiuni „R” este numit domnul Iuliu Plapcianu.

Din anul 1973, unitatea va functiona in cadrul Comandamentului pentru Tehnica Operativa si Transmisiuni din Ministerul de Interne (TONOLA).

Unitatea de Transmisiuni „R” avea ca principale atributii asigurarea legaturilor telefonice, radiotelefonice, telegrafice, radiotelegrafice pentru aparatul central si teritorial al statului roman.

Prin Decretul Consiliului Frontului Salvarii Nationale nr. 4 din 26 decembrie 1989 Unitatea Speciala de Transmisiuni „R” este preluata de Ministerul Apararii Nationale.

La 18 decembrie 1992, institutia primeste, printr-o hotarare a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii denumirea actuala – Serviciul de Telecomunicatii Speciale. Desprinderea totala din M.Ap.N. s-a facut mai intai prin Hotararea Guvernului Romaniei nr.229 din 27 mai 1993, care stabilea unele masuri de organizare si functionare a institutiei ca organ central de specialitate in domeniul telecomunicatiilor speciale. Cadrul legal de functionare a fost incheiat prin adoptarea Legii 92/1996.

Dumitru Zamfir, ofițer de Securitate, unchiul lui Sebastian Ghiță, a lucrat la ’Urechea și Timpanul’ TONOLA.

http://www.stsnet.ro/scurtistoric.htm

Revoluții, Mineriade și multe milioane din jaf și tîlhărie

Amiralul în rezervă, Emil „Cico” Dumitrescu a fost audiat la Parchetul General în dosarul „Mineriada”, el declarând că fostul președinte Ion Iliescu nu este vinovat pentru ce s-a întâmplat în iunie 1990.

„Nu am spus nimic procurorilor. Nu am fost acolo. Dacă dumneavoastră găsiți undeva că eu am participat, eu vin și recunosc: am fost un mare mincinos. ”

http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/emil–cico–dumitrescu–dupa-audierea-la-parchetul-general-in-dosarul–mineriada—nu-am-fost-acolo–dar-eu-zic-ca-ion-iliescu-nu-i-vinovat–438613

 

O ANALIZĂ CORUPȚIA 

Marele Cartel Ecosistemul Microsoft (Medist- RSC – Asesoft – Teamnet) – Comisia UE (Barroso, Rehn, Scheele, Buttice, Kessler…) – Cico – Grumaz – Opriș – Zamfir – Coldea – Maior – Vlădescu – Ghiță – Koveși …

http://www.coruptia.ro/2016/12/microsoft-emanata-profitoare-a-marelui-masacru-securitatea-versiunea-2-0-sebastian-ghita-vladescurazboiul-psihologic-inceput-pe-21-decembrie-1989-de-alexandru-grumaz-si-m/?print-version

La Famiglia STS

31 Mai 2005 de Adina ANGHELESCU Razvan SAVALIUC

Afacerea „Tahoe”
Una din cele mai mari lovituri ale conducerii STS a constat in achizitionarea, in cadrul unui contract privind modernizarea retelelor STS de 55 milioane de dolari, a 57 de autospeciale marca Chevrolet Tahoe, cu motoare extrem de puternice si lacome, de 5300 c.c., care consuma peste 20 l/100 km, de tipul celor de la CIA. Pretul unui astfel de monstru cu o masa de trei tone, a fost de 90.000 de dolari. Un pret exorbitant, umflat, dublat, la care s-a mai adaugat cate 30.000 euro pentru fiecare masina, pentru instalarea de complete de lucru, executate la IEMI S.A. O risipa de bani cum nu s-a mai vazut, la care se mai adauga si faptul ca cel mai apropiat service pentru aceste masini se afla in Austria, iar masini de aceeasi clasa puteau fi achizitionate din Europa, la circa 30.000 euro, bucata, de la producatori germani renumiti (cum ar fi Volkswagen). Aceste Chevrolet-uri au fost achizitionate din SUA, de la firma International Speciality Trading Inc. prin tot felul de societati intermediare, printre care Kongseeg Defence Comunications AS Norvegia, SC Partner Trans Romania SRL si altele.
Surse interne din STS mai informeaza faptul ca varfurile STS au mai achizitionat in ultimii ani sute de complete de tehnica de calcul si aplicatii informatice, fara licitatii, la preturi mult exagerate, de 3500 euro, bucata, calitatea echipamentelor furnizate fiind reclamata ca indoielnica si depasita ca tehnologie. In aceste achizitii, afirma sursele STS, au fost implicate firmele UTI (unde gen. Tanase Tudor a lucrat dupa ce a fost dat afara din STS in 1997), Omnilogic si Computerland.
Imbogatirile sefilor STS pe mandatul 2001 – 2005
Tanase Tudor si adjunctii sai Grumaz, Mihalache, Tudosie, precum si col. Florin Uta, seful Directiei Logistice, sunt acuzati intr-o nota informativa, pentru o serie de comisioane smulse din realizarea contractului LGV-97 (sediul administrativ al STS), prin firma „Aedificia Carpati”. Amenajarile cuprind devize vadit umflate. Spre exemplu amenajarea celor patru birouri directoriale a costat 9,7 miliarde lei, iar amenajarea unei bucatarii 8,5 miliarde lei! De-a dreptul sfidator pentru spitalele, scolile si gropile care exista in toata tara. S-au achizitionat sute de aparate de aer conditionat la peste 30 milioane lei bucata, desi pe piata preturile unor asemenea aparate sunt de doua, trei ori mai mici.
Concomitent cu aceste investitii exagerate, averile directorilor STS s-au
consolidat mai vartos ca niciodata, si aceasta pe modestele salarii de circa 20 milioane lei: „Tanase Tudor si-a supermobilat apartamentul din Capitala, de pe str. Roma nr. 18, vila din Breaza, str. Bucegi nr. 58, precum si o vila de serviciu din str. Eminescu nr. 27 (repartizata de la RA APPS prin hotarare de guvern, imobil propus pentru cumparare)”. Tudor Tanase are in conturi bancare, la Banc Post, BRD, BCR, Raiffeisen Bank si CEC, zeci de mii de dolari si euro, precum si peste 1,15 miliarde lei.
Din cale-afara de prosper a devenit si primul adjunct, Alexandru Grumaz, care din 2001 si pana in prezent a acumulat doua vile de lux, una in Busteni pe str. 30 Decembrie nr. 26 si alta in Bucuresti, str. Nona Otescu nr. 26 si si-a cumparat un motocvadriciclu de 75 cai putere. Masini straine nu si-au cumparat directorii, deoarece le folosesc cum doresc pe cele de la institutie, subalternii acestuia sesizand faptul ca odraslele si rubedeniile directorilor folosesc masinile institutiei, care in acte apar ca deplasandu-se in diverse misiuni operative.
Nici directorul economic, Ion Tudosie, nu s-a lasat mai prejos, supermobilandu-si vila din Breaza, str. Bucegi nr. 41 (de remarcat ca este vecin cu Tanase Tudor la casele de vacanta – locuri pitoresti in care in 1995 si 1996 isi carau materiale de constructii cu camioanele STS).

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2005-05-31/la-famiglia-sts.html

Să furăm și să ucidem … că doar asta știm … Microsoft – Comisia UE sunt cu noi … și cu Koveși

În mai 2016, Jurnalul național scrie că Denimed are afaceri uriașe cu spitalele și că este firma este deținută de Alexandru Grumaz, fiul unui fost general STS, adjunct al serviciului secret pînă la jumătatea anilor 2000.

http://www.tolo.ro/2016/12/04/fosta-sefa-a-psd-austria-i-a-razuit-peste-noapte-cu-spaclul-numele-lui-secureanu-de-pe-statuia-lui-eminescu-ramasitele-sint-inca-acolo/

SEBASTIAN GHIȚĂ ESTE ASOCIAT CU SEBASTIAN VLĂDESCU CARE ESTE ASOCIAT CU ALEXANDRU GRUMAZ JR. … 

28 Iulie 1997 – se inregistreaza CENTRUL MEDICAL POLIMED SRL la Registrul Comertului. In Decembrie 2004, printre actionarii acestuia se numarau Sebastian Vladescu (40%), Ionel Manole (40%). Sediul firmei se afla in str. Caraiman nr. 65, Sector 1, Bucuresti.

8 Iunie 2005 – Acelasi scenariu din cazul Spitalului de Urgenta MIRA se repeta la clinica POLIMED, unde Elisei Craciun ingaduie expertului Dumitrascu Marin sa copieze anumite fisiere pe un CD, expertiza considerandu-se astfel incheiata. Elisei Craciun primise imputernicire sa reprezinte clinica din partea directorului POLIMED Dan Simulescu. Administrator POLIMED era Alexandru Grumaz, fiul directorului adjunct STS Alexandru Grumaz.

Inregistrare POLIMED in Registrul Comertului
Proces verbal incheiat la clinica POLIMED, 08.06.2006.
Imputernicire data lui Elisei Craciun de Dan Simulescu, director POLIMED, 07.06.2006.
Inregistrare POLIMED la Registrul Comertului

Vom reveni …

KOVEȘI (I SE RUPE) REZISTĂ … DOAR E SLUGA MICROSOFT – BARROSO – KESSLER … TĂRICEANU – BILL &MELINDA GATES … 

RUȘINEA DE A FI ROMÂN  – Traia Băsescu ”Să plecăm de la premisa că și în aceste instituții, fie că vorbim de SRI, Parchete sau Instanțe, deci toate acestea sunt formate din români, nu din nemți (EADS), nu din finlandezi (UE – Olli Rehn), nu din suedezi (IKEA – Ericsson). Sunt tot români. Procentul de oameni de proastă calitate e cam același cu cel din clasa politică, de exemplu”
 … să nu mai vorbim de Barroso, Scheele, Buttice, Simmons, Ballmer, Smith, Gates … care nici ei nu sunt Români … dar sunt mult mai nemernici … noroc cu Coldea și Negulescu

COLDEA și NEGULESCU (I)AU DEMISIONAT FUGARUL GHIȚĂ … DAR CUCUVEAUAMOV REZISTĂ … TARE CIOCĂNITOAREA ASTA … care nu crede în Dumnezeu și la care inspecția judiciară nu poate umbla la toate înregistrările … slugoi dispuși să facă orice pentru a fi pe placul stăpînilor Microsoft, Comisia UE … etc. 

„Li se rupe de tot și de toate (procurorilor). De legi, de opinia publică, de Dumnezeu și chiar de șefii lor (niște zdrențe)… Și cum în îndeplinirea ordinelor venite de la stăpîni ei nu țin cont de nici o lege, nici măcar de cea a lui Dumnezeu, slugile încep să-și facă de cap.” Ion Cristoiu 

„În mod categoric e bine sprijinit acest Negulescu, poate doar de doamna Kovesi (care îl laudă în ’cîmpul tactic’).” Traian Băsescu 

„Dacă inspecţia judiciară îşi face treaba cu toate înregistrările, acest procuror nu poate rămâne în sistem…. Inspecţia judiciară trebuie să fie independentă de CSM. Nu funcţionează acum inspecţia judiciară şi nu am încredere în ei.”, a mai spus Băsescu. 

„În multe județe, aceste Grupuri de bandiți se poartă ca niște Șefi de Grupuri mafiote din Sicilia. Cum au apărut și au înflorit aceste gunoaie? Foarte simplu.
Prin procesul fatal, inexorabil, tipic dictaturilor fățișe sau mascate. Dictaturile folosesc slugoi dispuși să facă orice pentru a fi pe placul stăpînilor. ”
Ion Cristoiu 

În multe TĂRI, aceste Grupuri de bandiți (COMISIA UE – MICROSOFT) se poartă ca niște Șefi de Grupuri mafiote din Sicilia. Cum au apărut și au înflorit aceste gunoaie (Barroso, Rehn, Scheele, Buttice, Kessler, Hellstrom) ? Foarte simplu. Prin procesul fatal, inexorabil, tipic dictaturilor fățișe sau mascate (GOLDMAN SACHS, MICROSOFT, FUJITSU SIEMENS, EADS …). Dictaturile folosesc slugoi dispuși să facă orice pentru a fi pe placul stăpînilor.

KOVEȘI (O ZDREANȚĂ DE CALITATE UMANĂ ÎNDOIELNICĂ) PROTEJEAZĂ ȘI PROMOVEAZĂ ȘI ESTE PROTEJATĂ ȘI PROMOVATĂ DE GRUPURILE MAFIOTE CENTRALE, LOCALE ȘI INTERNAȚIONALE ! … 

’Deși cu plăcere i-aș trage un bobârnac, nu am cum s-o acuz
(pe Koveși). Probabil a transferat parte din activitate la Prahova, structura centrală fiind foarte aglomerată (cu prescrierile). Problema e la Inspecția Judiciară, care a fost sesizată de la primele informații apărute în presă despre Negulescu (Koveși nu știe să citească ziarele). Inspecția Judiciară e cea care tergiversează lucrurile’ Traian Băsescu   http://www.evz.ro/traian-basescu-despre-laura-codruta-kovesi-desi-cu-placere.html

KOVEȘI MERMELEȘTE DOSARE … AMENINȚĂ JUDECĂTORI ȘI ÎȘI PUNE SCALPURI DE OAMENI DE AFACERI LA CINGĂTOARE … UCIDE DESTINE ȘI ÎI LAUDĂ PE ASASINI … dar de vină este inspecția judiciară … cam hilar Băse …

KOVEȘI DEMISIA ! … nu asculta la vrăjile lu Băse 

ION CRISTOIU … ZICE CORECT

Li se rupe de tot și de toate.

De legi, de opinia publică, de Dumnezeu și chiar de șefii lor.
La nivel central și, mai ales, la nivel local, acești tipi alcătuiesc, împreună cu ofițerii SRI, și cu ofițerii altor instituții de forță, Grupuri de bandiți care își fac de cap.

Suntem cu toții atenți la abuzurile comise de instituțiile de forță la nivel înalt.
N-avem idee de abuzurile comise de instituțiile de forță la nivel local.
Nu există județ în care oamenii simpli să nu se plîngă de procurori abuzivi, de ofițeri SRI care-și rezolvă interese personale, de polițiști brute.
În multe județe, aceste Grupuri de bandiți se poartă ca niște Șefi de Grupuri mafiote din Sicilia.
Cum au apărut și au înflorit aceste gunoaie?
Foarte simplu.
Prin procesul fatal, inexorabil, tipic dictaturilor fățișe sau mascate.
Dictaturile folosesc slugoi dispuși să facă orice pentru a fi pe placul stăpînilor.

 

http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-vineri-17-februarie-2017/

BĂSESCU ZICE LA VRĂJEALĂ …

„Dacă inspecţia judiciară îşi face treaba cu toate înregistrările, acest procuror nu poate rămâne în sistem. Nu ştiu cât de bun profesionist e, dar imoral e cu siguranţă. În mod categoric e bine sprijinit acest Negulescu, poate doar de doamna Kovesi.”, a spus Băsescu la emisiunea Corinei Drăgotescu.

Şi devoalările lui Băsescu nu s-au oprit aici. Fostul preşedinte a pus la îndoială mai multe instituţii de forţă. „E greşit când la finalul comunicatelor se spune cu ajutorul SRI. Ajunge în spaţiul public întrebarea a făcut sau nu SRI urmărirea penală. Ei trebuie să îşi facă treaba tăcut şi să trimită informaţii mai departe. Foarte multe lucruri depind de calitatea umană a celor care au soarta unor oameni în mână. Nici în DNA, nici în DIICOT sau în Parchete nu avem nemţi. Şi acolo e corupţie ca peste tot. Marea problemă e calitatea oamenilor.

Putem spune zdreanţă generală după mintea unui procuror de Ploieşti. El îi spune zdreanţă generală procurorului general de Ploieşti. Procurori de proastă calitate sunt destui, vor să îşi spună scalpuri de politicieni şi oameni de afaceri la cingătoare. Iau o informare de la SRI, aleg unul doi ca să fie denunţători chiar şi mincinoşi şi după nota SRI fac un rechizitoriu. Justiţia mai are un mare risc. Judecătorii nu sunt protejaţi de procurori. Să găsim o formulă de protejare a judecătorilor de abuzul procurorilor. Foarte mulţi judecători au înghiţit dosare prost făcute şi au mers cu ele mai departe. Am văzut cum le mermeleşte inspecţia judiciară acum. Inspecţia judiciară trebuie să fie independentă de CSM. Nu funcţionează acum inspecţia judiciară şi nu am încredere în ei.”, a mai spus Băsescu.

http://www.stiripesurse.ro/traian-basescu-devoalari-despre-procurorul-dna-mircea-negulescu-legaturile-cu-laura-codruta-kovesi_1180207.html

KOVEȘI – BARROSO – MICROSOFT – GOLDMAN SACHS … O BANDĂ DE ASASINI INTERNAȚIONALI ! (DOSAR 85/P/2011) 

COZI DE TOPOR … Maior – Coldea – Ghiță – Vlădescu – Scheele – Buttice … cozi de topor (milionari) ai marilor manipulatori … restul este doar o tristă poveste despre lăcomie, violență cinism, și multă prostie (propagandă) … duse la extrem cum numai Bill Gates, Sebastian Ghiță, Laura Codruța Koveși, Manuel Durao Barroso … pot executa … în numele Goldman Sachs … și sateliților Microsoft (Medist-RSC-Asesoft-Teamnet), Siemens, … 

“Şi totuşi sunt semnale că zilele lui Coldea, Kovesi şi ale altora la butoanele puterii s-ar putea termina odată cu punerea în operă a planului de răsturnare a guvernatorului Băncii Naţionale, căci pentru un conflict deschis cu oculta financiară internaţională, atât Iohannis, cât şi Hellvig, Coldea & Comp. sunt insignifianţi.” Cotidianul
http://www.cotidianul.ro/coldea-se-agata-de-sri-si-de-klaus-iohannis-296264/ 

Microsoft consideră că Goldman Sachs conduce lumea. 

Toți analiștii mondiali sunt de acord cu Microsoft. 

Microsoft mituiește începînd din anul 2000 pînă în 2014, toate guvernele României și Comisia UE, în frunte cu Barroso, astfel protejați și promovați de Koveși (Dosar 654/P/2011). 

Barroso îi protejează și promovează pe Microsoft … (Fujitsu Siemens – EADS – Vinci …), plătește Statul Român și toți cetățenii săi (cu cîteva excepții). 

Ghiță (Maior – Coldea – Vlădescu) în partneneriat cu Microsoft, își deschid filială de crimă cibernetică și corupție la Bruxelles în 2010 – (Micul Guccifer). 

Koveși și Barroso (Giovani Kessler – Alessandro Buttice) îi ajută. 

Koveși plagiază, o ajută Ghiță – Ponta, în 2012. 

Barroso, mediază între Băsescu și Ponta în 2012, cîștigă Ponta. 

Ghiță, mediază între Băsescu și Ponta în 2013, cîștigă Koveși DNAul. 

Ghiță jefuiește împreună cu Microsoft – Coldea – Maior – Koveși. 

Koveși și Barroso sunt doctori ai Universității de Vest Timișoara. 

Barroso se angajează la Goldman Sachs …

Koveși continuă să protejeze crimele comise de Microsoft – Barroso – Rehn – Scheele – Buttice – Hellstrom – Kessler …. 

KOVEȘI COMITE INFRACȚIUNI DEOSEBIT DE GRAVE ÎN FAVOAREA ȘI BENEFICIUL MICROSOFT (Goldman Sachs) – COMISIA UE (Barroso – Goldman Sachs) ȘI ÎN DETRIMENTUL ȘI PREJUDICIUL STATULUI ROMÂN ȘI AL CETĂȚENILOR SĂI.

Și Adamescu care a murit crezînd că a fost torturat și asasinat de DNA la comanda lui Ghiță și Ponta pentru că publica articole critice la adresa lor … dacă vă uitați atent cele mai multe articole critice la adresa lui Barroso sunt publicate în România Liberă … 

Procuror DNA, ce frumoasă meserie … de ucigaș de destine, Portocale, cucuvelemov … așa cum îi place lui Koveși … descendenta lui Pauker, Vass și Leana (care se pare că era mic copil prin comparație …) 

KOVEȘI – BAROSO … NIȘTE MINCINOȘI GLOBALI

Situație încurcată la Universitatea de Vest din Timișoara, care este așteptată cu un punct de vedere în care să anunțe dacă lucrarea de doctorat a Laurei Codruța Kovesi este sau nu plagiată. Deși un răspuns trebuia să fie dat chiar în ziua în care președintele Klaus Iohannis a fost la Timișoara, UVT a amânat, fără a preciza pentru ce perioadă, să ofere un răspuns concret, pe motiv că au fost cerute lămuriri suplimentare.
http://www.pressalert.ro/2016/10/situatie-halucinanta-la-universitatea-de-vest-din-timisoara-scandalul-doctoratului-laurei-codruta-kovesi-vezi-de-ce-nu-s-dat-un-raspuns/

Barroso: Criza din 2012 a fost un moment delicat; am avut un rol discret de mediere intre Basescu si Ponta

 

 

„Am considerat că era vorba de o criză constituțională. Apoi Comisia Europeană a trebuit să intervină, să se asigure că toate regulile democrației și principiile statului de drept sunt respectate”, a spus Barroso pentru Agerpres, precizând că acesta a fost cel mai dificil moment în relația sa cu România.

El a mai spus că această problemă a fost un moment ”delicat” din punct de vedere instituțional, dar care a fost ”relativ ușor de rezolvat”.

”Am vorbit atunci cu președintele (Traian) Băsescu și cu premierul (Victor) Ponta și cred că amândoi au înțeles că interesul meu era să văd că România este stabilă și respectată. Am avut un foarte discret rol de mediere”, a mai povestit fostul președinte al Comisiei Europene.

José Manuel Barroso a mai susținut pentru Agerpres că au existat momente dificile și din punct de vedere economic, dar România a putut răspunde pozitiv la programul de ajustare economică.

„Am depus mereu eforturi pentru a sprijini România în acel moment, vorbind de asemenea cu Fondul Monetar Internațional”, a precizat Barroso.

Un alt moment despre care a vorbit , de această dată, unul fericit: aderarea României la Uniunea Europeană în 2007: „Am fost foarte fericit în ziua aderării României. După cum știți, au fost persoane care s-au opus aderării României la UE. Iar faptul că am încheiat negocierile a fost în sine un moment grozav”.

José Manuel Barroso a primit vineri titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara. (Detalii AICI)

 

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-20760949-barroso-criza-din-2012-fost-moment-delicat-avut-rol-discret-mediere-intre-basescu-ponta.htm

http://www.b1.ro/stiri/eveniment/barroso-am-avut-un-discret-rol-de-mediere-intre-basescu-si-ponta-in-timpul-crizei-constitutionale-din-2012-138917.html

 Aşteptându-l pe Barroso

de Alina Mungiu-Pippidi ,

09 noiembrie 2011

Ce proastă idee pe Europa asta să intre în criză după ce am intrat noi în ea, mi-a spus cu năduf un prieten diplomat est-european care, după ce a luptat câţiva ani contra Europei cu două viteze, vede acum, perplex, cum această soluţie se desprinde ca unica salvare. Ce facem?

Foarte regretabil, pentru că vechea Europă era foarte avantajoasă pentru cine a ştiut să profite de pe urma ei. Nu a fost cazul cu noi, românii, care ne-am ales să fim divizaţi, inadecvaţi şi ineficienţi exact când ajunsesem la partea unde trebuia să încasăm.

http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/asteptandu-l–pe-barroso-244120

José Manuel Barroso: Să fim generoşi faţă de refugiaţi, să luptăm fără milă împotriva teroriştilor

de Mihai Diac ,

29 ianuarie 2016

Dacă vrem să fim eficienţi împotriva teroriştilor, trebuie să avem o mai bună cooperare între poliţii şi serviciile de informaţii din Europa. Să ne întărim graniţele externe. Este necesar. Trebuie să fim foarte fermi în privinţa acestei chestiuni”, a mai declarat Barroso în interviul pentru AGERPRES, realizat în contextul prezenţei sale la Universitatea de Vest din Timişoara, unde i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/international/jos%C3%A9-manuel-barroso–sa-fim-generosi-fata-de-refugiati–sa-luptam-fara-mila-impotriva-teroristilor-405864

Fostul șef al Comisiei Europene riscă să fie anchetat de Curtea Europeană de Justiție. Barroso s-a angajat la Goldman Sachs

de Roxana Petre , 12 septembrie 2016

Într-o scrisoare trimisă de Juncker vineri Ombudsmanului european şi publicată duminică, şeful Comisiei a anunţat că îi va cere oficial fostului premier portughez să ofere clarificări privind rolul pe care îl va juca la Goldman Sachs şi cum intenţionează să ajute banca americană de investiţii în privinţa Brexit.

Ponta şi Barroso. Punctul unsprezece

de Alina Mungiu-Pippidi

Pentru că Avocatul Poporului există ca să se lupte cu statul, el personifică opoziţia cetăţenilor. Dacă ceilalţi avocaţi ai poporului, înaintea lui Gheorghe Iancu, au reuşit să îşi ducă mandatele la bun sfîrşit, este pentru că nu au făcut mare lucru, şi deci n-au supărat pe nimeni.

Pionul din planurile Goldman Sachs

de Gabriela Anghel , 11 iulie 2016

Or, Goldman Sachs nu este o bancă asemenea altor bănci. Ea este cea care a ajutat guvernul Greciei să deturneze metoda de calcul al deficitului public prin produse „swap”, ceea ce a permis reportarea unei părţi a deficitului. Datorită acelei manipulări, Grecia a intrat în zona euro în 2002. Mecanismul a fost utilizat de Italia în 1997 pentru a se alătura uniunii monetare în epoca în care directorul general al trezoreriei transalpine era Mario Draghi.

Un „cinism perfect”

În ce îl priveşte pe Barroso, această numire nu este întâmplătoare. Ca preşedinte al Comisiei, el a fost unul dintre responsabilii erorilor de gestionare din anii 2010-2013. Adept al unei austerităţi forte şi al unei ajustări feroce, el a participat la troika în toate ţările atinse de criză, din Grecia până în Irlanda. Or, principiul acestor „salvări” a fost salvgardarea intereselor creditorilor statelor, în principal bănci. Barroso a participat mai ales la presiunile contra Irlandei pentru a împiedica guvernul acestei ţări să reducă povara dusă de populaţie, determinând participarea băncilor irlandeze în rândul creditorilor. Barroso nu a răspuns niciodată pentru aceste opţiuni în faţa Parlamentului European şi a gestionat interesele sectorului financiar într-o criză cauzată la origine de produsele vândute Greciei de Goldman Sachs.

Potrivit experţilor, în realitate, declaraţiile lui José Manuel Barroso, care se arată „foarte impresionat de angajamentul Goldman Sachs pentru niveluri elevate în termeni de etică” şi prin „cultura integrităţii şi responsabilităţii” a instituţiei, sună ca reflexele unui cinism perfect. Din astfel de angajamente nu pot lipsi problemele privind acţiunea prezentă a liderilor europeni. A vedea un fost şef al Executivului european căutând să ajute o bancă să gestioneze mai bine Brexit-ul este un fapt care ridică probleme asupra angajării în interesul general al liderilor UE. În acest moment, când succesorul lui Barroso, Jean-Claude Juncker, este contestat şi când UE se confruntă cu Brexit-ul britanicilor, această numire este prost venită şi ar putea avea un efect devastator.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/international/pionul-din-planurile-goldman-sachs-422533

http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/asteptandu-l–pe-barroso-244120

 

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21426646-fost-director-microsoft-romania-acuzat-procurori-dare-mita-presa.htm

COLONIA ROMĂNIA 

ROMÂNIA – COLONIE PENITENCIARĂ A MICROSOFT CONDUSĂ DE LAURA CODRUȚA KOVEȘI ȘI ASOCIAȚII CRIMINALI AI ACESTEIA 

EVANGHELISMUL MICROSOFT – TĂCEREA MIEILOR ÎN ABATORUL SRI – DNA 

KOVEȘI ANGAJATA DE MICROSOFT ȘEFĂ LA ’ COLONIA PENTRINCIARĂ ROMÎNIA’ cine îndrăznește să vorbească despre MICROSOFT – COMISIA UE și crimele pe care aceștia le comit în parteneriat cu Sebastian Ghiță – Sebastian Vlădescu este exterminat, anihilat sau/și asasinat. 

Gigantul energetic italian Enel, prezent în România în distribuția, furnizarea și producția de electricitate, va trebui să plătească statului român 401 milioane de euro ca urmare a unei decizii a Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris. 

http://www.cotidianul.ro/gigantul-energetic-italian-enel-obligat-sa-plateasca-statului-roman-o-suma-uriasa-296163/

CARE ESTE PREJUDICIUL MICROSOFT & PARTENERII

Dacă ENEL are de dat, în loc de 250 de milioane cît dorea cu greu să dea Statului Român, pentru acțiuni cotate la bursă, aproape dublu (401 milioane) atunci Microsoft – Fujitsu Siemens – EADS cît ar trebui să dea în urma jafului și tîlhăriilor comise timp de 17 ani în asociere cu Sebastian Vlădescu – Sebastian Ghiță și multi alții, astfel protejați și promovați de Ilie Botoș – Laura Codruța Koveși – Florian Coldea – George Maior – Manuel Durao Barroso – Olli Rehn – Jonathan Scheele – Onno Simmons – Alessandro Buttice – Giovani Keesler și mulți alți infractori ??????????????????????????????

KOVEȘI EXTERMINĂ ÎN NUMELE MICROSOFT CU METODELE EVANGHELISTE – SECURISTE, COMPETIȚIA PE MERIT ȘI CRITICILE BAZATE PE PROBE LEGAL CONSTITUITE LA ADRESA MICROSOFT  ȘI A COMISIEI UE … ȘI NU O FACE PE GRATIS … SĂ FIE DOAR UN MUST ÎN PODGORIE ȘI NIȘTE CHEFURI LA SINAIA – K2-K4-T14 – DELTĂ … SAU ARITMETICA ESTE MAI COMPLICATĂ …

Să aibă oare procurorii imunitate ABSOLUTĂ (modelul Ploiești) pentru că respectă doctrinele EVANGHELISTE și de POLIȚIE POLITICĂ practicate de Florian Coldea – George Maior – Laura Codruța Koveși – Silviu Hotăran – Ovidiu Artopolescu …

’În ce-l priveşte pe procurorul DNA, Mircea Negulescu, care-şi descrie propriile fapte şi gânduri ce au depăşit demult graniţa legii, poate de acum înainte chiar să parcurgă amănunţit, departe de toate dosarele penale şi foarte departe de magistratură, romanele lui Franz Kafka pe care le invoca şi despre care evident nu ştia nimic. Poate lăsa deoparte “jegurile”, “zdrenţele” normale şi “ordinare”, “vagabonzii”, “nenorociţii”, “papagalii”, “ordinarii”, “bolnavii”, “nebunii”, “jegoşii”, “ştreangurile de gât”, mândria că “a arestat jumătate de ţară” şi“Românica”, şi poate începe atent să citească “Procesul”, terminând, de exemplu, cu “Verdictul”. Pentru cunoştinţa sa academică bogată, tot de Franz Kafka.’ Sorina Matei

https://www.facebook.com/sorina.matei/posts/662242197291894

Vom reveni …

 

 

ROMÂNIA LA CHEREMUL MICROSOFT – SRI – DNA ! 

BĂSESCU A LUAT ROMÂNIA DE LA CHEREMUL UNORA DE TEAPA LUI VOICULESCU ȘI GHIȚĂ ȘI A LĂSAT-O LA CHEREMUL MICROSOFT – FUJITSU SIEMENS – EADS – COMISIA UE via COLDEA – MAIOR – KOVEȘI (adică tot Ghiță) și TĂRICEANU (adică tot Vlădescu asociat cu Ghiță) … 

“Patronii voştri, Voiculescu şi Ghiţă şi-au dorit ca România să fie a lor iar eu «le-am luat-o» lor şi altora ca ei şi am lăsat-o românilor la terminarea celui de al doilea mandat… Şi acum aş face la fel !” Traian Băsescu 

Domnule Traian Băsescu, cînd l-ați decorat împreună cu Călin Popescu Tăriceanu, pe Bill Gates, i-ați dat și cetățenia Română ? …, dar Manuel Durao Barroso, Jonathan Scheele, Alessandro Buttice, Onno Simmons, Olli Rehn … sunt cetățeni de onoare ai României ? … 

Băsescu a lăsat România pe mâna celor mai curajoși tîlhari (Sebastian Ghiță) și a celor mai curajoase reprezentante ale nației … astfel recunoscute și decorate de toată lumea … pe care o protejează împotriva legii, securității naționale și a DREPTURILOR FUNDAMENTALE ale poporului Român.
 

Sebastian Ghiță – Florian Coldea – George Maior – Traian Băsescu au pus-o pe Koveși sefă la DNA în 2013, și Klaus Iohannis a păstrsat-o, să le păzească în continuare jaful și tîlhăriile pe care le făceau în asociere cu Microsoft și mulți alții încă din anul 2000 … și acum o vor în colivie … unde merită din plin să ajungă … cucuveauamov 

“O zdreanţă ordinară. Aia (Laura Codruța Koveși) şi cu procurorul general (Augustin Lazăr), o altă zdreanţă ordinară. Un lucru de căcat. Ăla nu e ultraj.” … Dosarul a ajuns la Papici (Lucian Papici Procuror Sef Secție DNA central), pe cine a pus aia să mă verifice … Procurorul DNA Ploiești Mircea Negulescu – procuror curajos și demn care îl anchetează pe Sebastian Ghiță – și care a luat mită 40.000 euro … 

Noi suntem DNA şi nu ne lăsăm !” Laura Codruța Koveși 

„Este (DNA Ploiești — n.r.) una dintre structurile cele mai performante” Laura Codruța Koveși  

“La toate infractiunile comise de Negulescu, insa, Kovesi poate fi linistit acuzata pentru instigare, complicitate si favorizarea faptuitorului. Kovesi l-a aparat public pe Negulescu, laudand DNA Ploiesti pentru eficienta.” Cris Terhes 

“Este gândirea lui Mircea Negulescu, supranumit “Portocală”, chintesenţa DNA? Onorează, reprezintă el lupta anticorupţie? Ce spune chiar Negulescu despre el arată un mod de lucru? La întrebările acestea, bineînţeles, trebuie să răspundă DNA. ” Sorina Matei 

“Problema mare a sistemului de justiţie este calitatea umană a magistraţilor. La fel ca la politicieni, problema magistraţilor este dacă sunt corecţi ca oameni, dacă ştiu sau nu carte, dacă sunt sau nu corupţi, dacă sunt sau nu şantajabili. Din păcate, unii dintre ei, şi nu foarte puţini, au aceste tare.” Traian Băsescu 

CONCLUZIE – KOVEȘI ESTE AȘTEPTATĂ SĂ STABILEASCĂ DACĂ ESTE ZDREANȚĂ ORDINARĂ … SAU EXTRAORDINARĂ … sau să înceapă să-și aresteze procurorii care au acoperit-o de glorie și de unitate de nezdruncinat a Poliției Politice contra neamului … în numele sfîntului EVANGHELISM MICROSOFT …   

AUGUSTIN LAZĂR STABILEȘTE DACĂ …

“După ce televiziunea (România TV) a publicat înregistrările, procurorul general a anunțat că cere o acnchetă disciplinară de urgență. Conform televiziunii România TV, Lazăr cere să se facă cercetări care să stabilească dacă procurorul a luat legătura cu aceste rude și dacă le oferă consultanţă juridică unor rude ale inculpaţilor. Dacă este găsit vinovat, riscă să fie exclus din magistratură sau chiar probleme penale.” Cristi Șelaru Stiripesurse

IMUNITĂȚI FĂRĂ NUMĂR …

„Este șocant, nu am crezut că poate exista așa ceva. Nu cunosc acest procuror. Nu știu, cred că este în virtutea unei imunități pe care dumnealor cred că și-au câștigat-o.

A constatat că în alte situații nu a pățit nimic și încrederea în sine a crescut. Eu aș vrea măcar niște explicații minime, pe care cred că le va da.” Alina Bica

SĂ NE AMUZĂM CU TĂRICEANU

Parlamentul să îşi ia în serios rolul de leguitor”, a spus Traian Băsescu.

„Practic, dumneavoastră aţi propus ca Parlamentul să fie pe picioarele sale. Sunt de acord cu această poziţie şi vă felicit, domnule preşedinte”, a spus Tăriceanu.

Tăriceanu: ”Domnule președinte, stimați colegi, sunt convins că aritmetica e imbatabilă. Patru ani de mandat ai mei, trei ai lui Ponta, dumneavoastră ați avut 10 ani. Boc nu se pune! (…) Dar dumneavostră ați spus în nenumărate rânduri: sunt cel mai bine informat om din țară; toate informațiile ajung la mine. Și atunci vă întreb un lucru, cum de această informație nu a ajuns la dvs. Ori erați vine informat, ori ați fost tras pe sfoară?”

Băsescu: ”Am ajuns la concluzia că pot să-mi mențin afirmația. Am fost cel mai bine informat om politic, dar n-am știut decât 10 la sută. În condițiile astea vă dați seama cât știu cei doi președinți de camere”.

Tăriceanu: ”Fiecare cu gașca lui. Dumneavoastră cu serviciile, noi cu cetățenii”

Băsescu: ”Asa este, am văzut cât sunteți cu cetățenii numai zilele astea, în Piața Victoriei. Și vă mai pot spune ceva. Se vede cât sunteți cu cetățenii, că toți v-ați pitit de frică pentru că vi s-au făcut publice numerele de telefon. De ce fugiți de cetățeni, vorbiți cu ei la telefon”.

SĂ NE ÎNTRISTĂM CU KOVEȘI

KOVEȘI „Este (DNA Ploiești — n.r.) una dintre structurile cele mai performante, cu cele mai multe rechizitorii și dosare de amploare. (…) Colegii de la Ploiești fac o echipă foarte bună, profesioniști, muncesc foarte mult, au și fost atacați foarte mult, alături de colegii din structura centrală, dar este foarte bine că se țin și continuă să își facă treaba. Este foarte greu să spunem că avem o corupție mai mare la Ploiești decât în București sau în alte zone, însă putem să spunem că avem procurori mai activi, care își prioritizează activitățile, care colaborează foarte bine și cu celelalte instituții și care se implică în mod activ în investigarea faptelor de corupție. Sunt și o echipă de procurori tineri, destul de uniți, destul de determinați, așa cum i-am văzut eu, și mă bucur că fac acest lucru”, a afirmat Kovesi, întrebată cu privire la activitatea DNA Ploiești.

SĂ NE AIURIM CU BĂSESCU

„Faptul că tandemul Antena 3/RomâniaTV duce o campanie furibundă de denigrare împotriva mea îmi arată că v-au deranjat cumplit procesele de instaurare a statului de drept care au avut loc în ultimii 10 ani şi care, după cum constataţi, sunt greu de întors”. 

 

„Patronii voştri, Voiculescu şi Ghiţă şi-au dorit ca România să fie a lor iar eu «le-am luat-o» lor şi altora ca ei şi am lăsat-o românilor la terminarea celui de al doilea mandat. Voi (A3 şi RTV) puteţi continua campaniile mincinoase împotriva mea, a familiei mele şi a acelora care au avut curajul să mă sprijine până la sfârşit de mandat, dar niciodată nu veţi mai putea aduce ţara la cheremul unora de teapa lui Voiculescu sau Ghiţă”

Şi acum aş face la fel!

Încă îmi este proaspătă în minte lupta incredibilă cu politicienii pentru a proteja justiţia, pentru a-i proteja pe judecători şi procurori de influenţa politicului. Am mizat pe ei, pe procurori şi judecători, fără niciun compromis cu partidele sau cu oamenii politici. M-a costat două suspendări, dar a meritat. Am pus un pilon solid al independenţei justiţiei, al statului de drept.

Nu le-am cerut nimic în schimb, nici să-mi fie recunoscători, nici să-mi fie loiali, nici să facă dosare adversarilor politici, nici să salveze sau să condamne pe cineva. Nu le-am cerut nimic niciodată nici pentru familia mea. Şi sunt convins că am procedat corect.

La fel aş face şi acum, fiind convins că acesta este comportamentul corect al unui Preşedinte.

Dar, de doi ani şi jumătate, trăiesc dincolo de Palatul Cotroceni. Am vorbit cu mulţi oameni care au fost arestaţi preventiv, oameni de afaceri cu notorietate şi care au avut sute, mii de angajaţi cărora procurorii le-au distrus afacerile prin simple ordonanţe emise de procuror, cu politicieni sau foşti politicieni a căror imagine a fost distrusă înainte de a fi judecaţi, cu avocaţi care încearcă să-şi apere clienţii şi care îmi relatează despre rechizitorii fără probe concludente, despre şedinţe de judecată în care judecătorii pur şi simplu nu au curaj să-i înfrunte pe procurorii DNA când îşi prezintă acuzaţiile şi resping, de frica procurorilor, orice probe cerute în apărarea celui acuzat

Am văzut zilele trecute poziţiile Procurorului General, Augustin Lazăr, şi ale Procurorului Şef DNA, Laura Codruţa Koveşi, pline de ură şi ameninţătoare, dar şi de dezinformare şi manipulare prin pronunţare de jumătăţi de adevăr, legat de nevoia modificărilor Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.

Dar cel mai îngrozitor lucru pe care îl aflu din discuţiile cu oameni de afaceri, politicieni şi avocaţi este acela că dosarele lor sau ale altora sunt falsificate prin denunţuri obţinute prin presiune de unii procurori corupţi sau însetaţi de gloria condamnării unor politicieni importanţi sau a unor oameni de afaceri cunoscuţi.

Toţi cei care în discuţii private mă abordează pe subiectul justiţiei sau a propriului lor dosar îmi reproşează că eu am creat acest sistem, zic ei opresiv.

La aceste acuzaţii, răspunsul meu este unul singur: nu am greşit consolidând independenţa procurorilor şi judecătorilor. Şi acum aş face la fel.

Problema mare a sistemului de justiţie este calitatea umană a magistraţilor. La fel ca la politicieni, problema magistraţilor este dacă sunt corecţi ca oameni, dacă ştiu sau nu carte, dacă sunt sau nu corupţi, dacă sunt sau nu şantajabili. Din păcate, unii dintre ei, şi nu foarte puţini, au aceste tare.

În rest, Domnule Procuror General, eu nu mă tem de verificarea averii mele după 45 de ani de muncă.

PS – Între postarea mea şi materialele difuzate de ROTV la momentul postării nu există nicio legătură.

Ieri seară am urmărit Antena 3. Am vrut să văd atitudinea învăţăceilor turnătorului Voiculescu, într-un moment aparent dificil pentru ei, dar pe care tot ei l-au creat refuzînd să respecte o hotărîre judecătorească definitivă . Nici urmă de demnitate la aceşti oameni, nici urmă de decenţă, nici urmă de respect pentru adevăr.

Am vrut să văd comportamentul acelora care nu cu multă vreme în urmă strigau în numele turnătorului Voiculescu să fie închise Realitatea TV, B1TV sau EvZ.
Am văzut ore întregi de minciună în interpretarea magistrală a unor manipulatori profesionişti.

O haită care minţea susţinînd că sunt împiedicaţi la liberă exprimare şi care îşi înşela minut de minut telespectatorii, fără ruşine, fără undă de remuşcare, în numele banului, în numele puterii pe care şi-o asumă de a nu respecta legea sau în numele turnătorului Voiculescu .

Mincinoşii de la Intact, sub bagheta Răspopitului, au pus totul sub falsul împiedicării dreptului la liberă exprimare şi a încetării emisiei. În realitate trustul Intact dispune de alte două sau trei studiouri închiriate la ROMEXPO, precum şi de teatrul Excelsior, toate complet echipate pentru transmisiuni de televiziune. De altfel principalele emisiuni ale Antenei 3 se transmit de la teatrul Excelsior şi nu din Băneasa(sediul care trebuie evacuat), inclusiv înscenarea din seara trecută.

Mi-a fost tare milă de multe dintre vedetele trustului, în mod deosebit cele de la emisiunile de divertisment, care au trebuit să răspundă prezent la chemarea la luptă a haitei mincinoase de la Antena 3. Cei mai mulţi nu ştiau legea, dar toţi ştiau că nu se pune problema întreruperii emisiei. Am avut totuşi senzaţia că le era frică de gruparea Gîdea, Badea,Dumitrescu, Tudor, Grecu, Stoicescu, Stancu, Ursu o sectă de propagandişti ai minciunii şi urii care adesea parcă ar fi un grup de execuţie de tip mafiot în slujba turnătorului Voiculescu .

Şi pentru că execuţiile publice de tip mafiot trebuie să continue, în această seară, la Antena 3 doamna judecătoare Camelia Bogdan este pur şi simplu linşată în emisiunea doamnei Dana Grecu fără nici un argument real şi cu participarea unui unsuros lider sindical al poliţiştilor, doar pentru faptul că a avut curajul să stabilească adevărul în cazul ICA.

PS- N-am să susţin niciodată că tot ce transmite Antena 3 este minciună şi manipulare. Susţin însă că secta mincinoasă condusă de Gîdea este utilizată de turnătorul Voiculescu pentru execuţii mediatice ale oamenilor politici şi ale familiilor lor, atunci cînd aceştia nu se supun turnătorului Voiculescu.

1.ANAF a procedat perfect legal, făcînd o notificare neexecutorie conform art. 1039 din Codul de
Procedură Civilă.

2.Evacuarea forţată a clădirii din Băneasa se poate face numai în baza unei hotărîri judecătoreşti (art. 1041 din Codul de Procedură Civilă).
3.Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a reuşit astăzi să demonstreze de ce MCV-ul nu poate înceta. Cînd mobilizezi Senatul României împotriva punerii în aplicare a unei hotărîri judecătoreşti definitive arată atitudinea primitivă a unui politician încă ancorat în trecutul comunist. Sper că domnul Cioloş nu se va prezenta în faţa senatului. Dacă ar fi fost chemat pentru a răspunde legat de bebeluşii morţi din Argeş ar fi fost obligat să se prezinte.
4.Dacă s-ar fi pus problema închiderii emisiei antenelor, vă asigur că aş fi fost un apărător al lor.

 

http://www.stiripesurse.ro/prima-reactie-a-parchetului-general-dupa-inregistrarile-cu-procurorul-negulescu-ce-s-a-decis_1179767.html
http://www.puterea.ro/dezvaluiri/negulescu-procurorul-lui-ghita-kovesi-si-lazar-niste-zdrente-ordinare-153135.html
https://www.facebook.com/PresedinteleTraianBasescu/posts/1204101482936734
http://www.stiripesurse.ro/schimb-de-replici-siropoase-intre-basescu-i-tariceanu-fiecare-cu-ga-ca-lui_1178564.html
http://www.stiripesurse.ro/minune-traian-basescu-felicitat-de-calin-popescu-tariceanu_1179596.html
http://www.evz.ro/traian-basescu-ii-ataca-extrem-de-dur-pe-voiculescu-si-ghita-si.html
https://www.agerpres.ro/justitie/2017/01/17/kovesi-suntem-mult-sub-media-europeana-la-achitari-dna-ploiesti-intre-structurile-cele-mai-performante-22-07-51