Articole care conţin cuvântul cheie licenţe Microsoft

„Eroii natiei in lupta impotriva coruptiei si abuzurilor organizatiei infractionale Microsoft si a mitei si Mafiei sunt : Ponta, Nica, Artopolescu, Coldea si Kovesi” – declara Victor Ponta intr-un autodenunt si o dare in primire a complicilor …

Prim-ministrul României, Victor Ponta, a declarat, duminică seară, în cadrul unei emisiuni televizate la B1 TV, că cel care l-a atenţionat asupra neregulilor din afacerea Microsoft a fost ministrul Telecomunicaţiilor de la acea vreme, Dan Nica .În acelaşi timp, premierul a dezvăluit că presiunea a fost una foarte mare. „Era ministru Dan Nica. A venit la mine mi-a spus că nu mai avem de ce să prelungim, să tot plătim, să tot plătim. Presiunea a fost foarte mare să ştiţi, am făcut un grup cu ministerul Telecomunicaţiilor, SRI, am discutat, am negociat şi am plătit varianta reziduală. Afacerea Microsot a fost documentată de corpul de Control şi a fost trimisă la DNA. La fel şi cu retrocedările, iar acum şeful de la ANRP a descoperit nereguli cu restituiri şi vom trimite dosarul la DNA.

Afacerea consta în a găsi înţelegere la ANRP pentru a fi băgat peste rând, de obicei erau cesionari. De aceea am băgat legea cu 85% impozit pentru cesionari. Vinovaţii vor fi stabiliţi de justiţie. Nu ştiu foarte clar, dar dacă din 4 miliarde de euro a ajuns un miliard la adevăraţii proprietari e bine. Campania lui Traian Băsescu s-a plătit din Microsoft.”, a declarat Victor Ponta la B1 TV.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Ce treaba are SRI sa negocieze contracte comerciale, pe care sefii SRI (George Maior) si MCTI (Dan Nica) le-au initiat si promovat cu Microsoft (Bill Gates – Steve Ballmer) incepind din anul 2001 (Seattle) in perpetuitate criminala, de exceptie la nivel mondial, astfel acoperiti si protejati in cunostinta de cauza de Kovesi, pina a venit Siemens si i-a pus pe toti la zid .. ul infamiei?

Laptele si Cornu’ si oule lu’ Nastase tot SRI le administreaza prin companii interpuse … ca se pare ca nu a mai ramas nimic necontrolat de binomul KoCo !

„DNA joaca rolul asasinilor platiti” Ion Cristoiu

„În răfuiala politică de tip mafiot în numele luptei împotriva corupţiei, cele două proprietare de cătuşe – Parchetul General şi DNA –  joacă rolul asasinilor plătiţi din filmele cu mafioţi. Parchetul General arestează pe duşmanii lui Victor Ponta. DNA îi arestează pe duşmanii lui Klaus Iohannis.

A mai rămas Parchetul Militar.Ar fi culmea să-l văd pe acesta arestîndu-i pe generalii de la SRI, în frunte cu Florian Coldea. Tot în numele luptei împotriva corupţiei!”

http://www.evz.ro/romania-lui-cristoiu-lupta-impotriva-coruptiei-pretextul-ideal-pentru-rafuielile-politice-de-tip-mafiot.html

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Maestre nu veti vedea nici o culme, totul este nivelat la poloboc … Kovesi are mare grija „tot in numele luptei impotriva coruptiei” sa protejeze binomul si pe proprietarii „de drept democratic euro-atlantic” al acestuia.

NU SE CONFIRMA !

Udrea il denunta pe Coldea si pe Ghita (si pe Kovesi) tot la DNA, dar denuntul ori nu e complet, ori cind e complet nu se confirma, pentru ca dupa cum zice si Pinalti, Cocos e speriat rau si minte cit mai poate si el … asa ca, dupa cum spune si Ghita, nu se probeaza ce spune Udrea cum ca Coldea i-a dat porunca lui Cocos sa ii dea cinci sute de mii lui Ghita, si Cocos Sr. i-a poruncit lui Cocos Jr. sa duca mita mica, parte din mita mare de la Microsoft lui Ghita la portita.

SE INFIRMA !

Coldea si Maior sunt informati in 2010, de catre Nelu Neacsu despre fraudele si retelele de coruptie pe care Ministrul de Finante Sebastian Vladescu si Sebastian Ghita le opereaza la Bruxelles si in Moldova. SRI primeste in 2012, pe serverul institutiei si prin presa nationala si internationala mesajul astfel piratat de Micul Guccifer. Nelu Neacsu este „obligat” sa dea o desmintire scrisa la Ambasada Romaniei din Bruxelles. Deci nu numai ca nu se confirma, ba chiar se infirma….

SE PROBEAZA ! … si ce daca …

OLAF identifica dupa zece ani ca este mintit si manipulat de DNA, si decide sa finalizeze singur ancheta inceputa in 2005 in „colaborare” cu DNA. OLAF constata inca din 25 August 2014 ca Sebastain Vladescu a creat o companie interpusa ca sa fure fonduri Phare si sa pirateze software impreuna cu Microsoft ca sa il faca cadou (ilegal) la SRI si la MAI. Si ce daca se confirma ca DNA are drept obiectiv sa ii protejeze pe
infractori si sa extermine Omnis si sa ne anihileze pe toti cei care criticam organizatia criminala si pe asasinii platiti de catre aceasta.

Blaga nu recunoaste ca lua bani de la Cocos, cum nu recunoaste ca a luat bani de la Omar Hayssam sau/si de la contrabanda din vami cind Vladescu era Ministru de Finante si el era Ministru de Interne, cum nu recunosc ca luau bani de la EADS si de la mai toti cei care incercau sa ajunga la banul public sau/si la cel al UE … in general nimeni nu recunoaste nimic si toti se intreaba de ce se scot dosare dupa ani de zile … contra cost Maestre, contra cost …

DNA, MAI, SRI, Presedintia, Presa, OLAF si multi altii sunt informati despre fraudele comise de Microsoft si de catre asociatii acestora inca din anul 2004 … in 2010 au fost scrise carti pe acest subiect … si ce daca …

 

Kovesi bine e sa fii bandita in subordinea lui Coldea, Blaga si Microsoft ? … din „lotul” Bica, Udrea, Artopolescu, Hotaran, Bulgaru, Pop si altii si altele …

Bine e să fii bandit din subordinea ministrului într-un minister !

Din acest punct de vedere, mi se pare catastrofală politica DNA de a absolvi de vină pe subordonaţii Elenei Udrea în condiţiile în care ei au alcătuit Grupul infracţional.

Bani negri necesari la finanţarea acţiunilor partidului, la mituirea presei, dar şi la  proprietăţile ministrului. Cazul Dorin Cocoş ne-a arătat cum funcţionează afacerea. Mita din cazul Microsoft ajungea la el. Potrivit înţelegerii, un sfert era păstrată de el, cealaltă mergea, cu sacoşa, la liderii PDL.

În cazul de faţă, copacii sunt momentele de telenovelă ale Dosarului Elena Udrea din Afacerea Microsoft şi pădurea e întreaga afacere Microsoft, întinsă pe un deceniu, trecută pe sub trei premieri şi 10 miniştri. De asemenea, copacii pot fi identificaţi cu persoanele implicate în Afacere, date în gît de presă nu după Adevăr, ci după simpatii şi antipatii, în timp ce Pădurea e dată de Mecanismul politico-administrativ care a făcut posibilă perpetuarea afacerii şi de la un Guvern la altul. Şi nu de la un Guvern pur şi simplu la altul pur şi simplu, ci de la un Guvern de o anume culoare politică, la un Guvern de altă culoare politică.
http://www.evz.ro/romania-lui-cristoiu-afacerea-microsoft-sau-reteaua-de-banditi-dintr-un-minister.html
 

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Maestre ati uitat doua elemente definitorii, cruciale, vitale functionarii Padurii : Economico-Judiciare !

Mecanismul este politico-administrativ-economico-judiciar + servicii secrete !

Politicienii sunt definiti corect !

Banditii din Administratie de asemenea ! … dar uitati,

Factorul Economic = mita – respectiv banii cu sutele de milioane au venit … si s-au dus la Microsoft – din punct de vedere economic Microsoft a creat un Mecanism, ei ii spun „ecosistem”, prin care au furat de la statul Roman fara numar (licente, piraterie, servicii fictive, consultanta, etc), si au lasat o mita (groasa) in procesul de a tilhari miliarde de euro in vreo 15 ani ! …

Dar toata aceasta “curvasarie” nu era
posibila fara protectia si sustinerea puterii Judiciar – Judecatoresti astfel controlata de serviciile secrete in asociere cu politicieni, banditi administrativi si banditi pur si simplu !…

De la un “regim” la altul TOTI au migrat in turma, hoarda, stol, ceata, si totala ceatza …

Unde constatam ca sunteti si Dumneavoastra Maestre…

Chiar nu vedeti ca Kovesi, Bica, Maior si Coldea, detinatorii pixului si catuselor sunt in fapt cei mai mari banditi din ultimii zece ani ?

Sa ne informam din presa si din declaratii credibile – Marian Iancu RAFO S.A.:

”Am negociat din arestul IGP, forţat de împrejurări, la iniţiativa şi cu acordul doamnei procuror de caz Alina Bica, transferul de proprietate al acţiunilor şi al creanţelor deţinute asupra Rafo S.A. Oneşti. Doamna procuror era singura care putea, prin dispoziţie scrisă, să facă posibil acest lucru. Ofiţerul de la arestul IGP, care conform procedurilor participă la orice vizită aprobată de procurorul de caz, a fost înlocuit cu un ofiţer (femeie) de la biroul DIICOT al doamnei Alina Bica, din dispoziţia acesteia. Acest ordin a fost dat cu intenţia clară de a cunoaşte în detaliu datele economico- financiare ale tranzacţiei. Am semnat vânzarea în anul 2005, iar atunci când au devenit neserioşi şi au întrerupt plăţile convenite, în cursul anului 2006, am acţionat în instanţă pentru recuperarea Rafo S.A. Oneşti şi anularea tranzacţiei. Imediat, grupul austriac a făcut o plângere penală şi a depus-o tocmai la DIICOT, la doamna procuror Alina Bica, fapt pentru care m-a arestat de 3 ori consecutiv şi am fost pus liber tot de atâtea ori în decursul a 60 de zile”. Marian Iancu susţine intr-un cominicat de presa, că pe acest fir a intrat şi europarlamentarul PDL Teodor Stolojan, cel care îşi dorea să obţină controlul asupra Rafo Oneşti.
http://www.stiripesurse.ro/denun-bomba-impotriva-alinei-bica-un-greu-al-pdl-este-implicat_949610.html

„M-am întâlnit cu Claudiu Florică, iar din discuţii a reieşit scenariul că acesta, din comisioanele primite de el de la Microsoft ar putea deschide nişte companii off-shore şi ar putea transfera acolo nişte sume de bani din care eu aş putea să-mi onorez contribuţiile electorale în beneficiul PDL şi al preşedintelui. […] În urma discuţiilor cu Primul-Ministru Emil Boc, Elena Udrea, Gheorghe Gherghina, am reuşit să obţin toate semnăturile necesare derulării licitaţiei hotărâte prin HG nr. 460/2009. Toate cheltuielile au fost dispuse, ordonate chiar prin presiuni efectuate de conducerea PDL, respectiv Emil Boc, Elena Udrea, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Roberta Anastase, Alin Albu, Gheorghe Ştefan, iar asumarea de către mine a acestor obligaţii viza condiţionarea pentru menţinerea în funcţia de ministru al comunicaţiilor”, se mai arata in denuntul lui Sandu.
http://www.stiripesurse.ro/denunt-bomba-traian-basescu-si-nume-grele-din-pnl-apar-in-dosarul-microsoft_949611.html

… vor reveni … si vom reveni …

Kovesi mai usor cu mângâiatul, exoneratul, injuratul, ticluitul, torturatul, teroritul, politia politica si alte combinatii si jocuri, ca le faci deja la vedere si cam fara acoperire si fara plasa de salvare, si o sa cazi in bot ! … dupa ce recunosti tot … si la bulau nu e mixt pe sexe, doar pe vina … si pe vine la turcescu …

Elena Udrea, aflată în arest preventiv în dosarul Gala Bute, afirmă pe pagina sa de Facebook că procurorul-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi „l-a exonerat şi mângâiat pe frunte pe Vasile Blaga”, susţinând că acest lucru denotă „protecţia de care se bucură liderii PNL şi apropiaţii noului Preşedinte în această perioadă”.

„Ieşirea de ieri a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, prin care l-a exonerat şi mângâiat pe frunte pe Vasile Blaga devoalează, de fapt, protecţia de care se bucură liderii PNL şi apropiaţii noului Preşedinte în această perioadă. Practic, aceştia sunt imuni pentru că este nevoie de ei în vederea schimbării majorităţii parlamentare”, se spune în mesajul lui Udrea semnat „echipa de comunicare”.

„Am putea fi de acord cu declaraţia doamnei Kovesi că denunţurile nu erau suficiente dacă nu exista o fractură logică evidentă şi pentru un copil de clasa întâi: pe baza denunţurilor făcute în care se aminteşte de Vasile Blaga şi alţi lideri PNL, în cazurile lui Dorin Cocoş şi Gabriel Sandu s-a dispus arestul la domiciliu în dosarul Microsoft”. Aceasta ar însemna că „procurorii au crezut în veridicitatea declaraţiilor şi au probe în acest sens”, se mai afirmă în postare.

„Echipa de comunicare” insistă totodată că ” în cazul Elenei Udrea, s-au luat decizii impuse de conducerea DNA chiar dacă existau doar denunţuri apărute din senin şi doar pe ultima sută de metri a anchetei”, deci „argumentul doamnei Kovesi nu stă în picioare”.

„Echipa de comunicare” afirmă totodată că „Elena Udrea nu se bate şi nu atacă instituţiile statului: SRI, DNA sau Înalta Curte”, ci „lupta” sa este cu şefii a două instituţii, Laura Codruţa Koveşi şi Florian Coldea, „care exercită puterea în România de o manieră ocultă”.

Noul atac al lui Udrea vine în contextul în care Laura Codruţa Kovesi a declarat, marţi, răspunzând unor întrebări ale jurnaliştilor că la instituţia pe care o conduce nu există niciun dosar care să se bazeze doar pe un denunţ, fiecare lucrare penală conţinând şi alte probe.

Întrebată totodată dacă a fost începătă urmărirea penală în cazul lui Vasile Blaga, şefa DNA a declarat: „Nu a fost începută urmărirea penlaă faţă de persoana de care m-aţi întrebat”.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Kovesi il mângâie pe Blaga si Coldea unde vor ei de cind a venit Procuratoare Generala si a gasit in dosare cazurile Microsoft, RSC, Medist, Murea, Cico si multe altele … si le tot mângâie de dau sa lesine de atita dragoste materna …

Kovesi o mângâie unde vrea ea pe Nicoleta Bulgaru, Monica Pop, Alexandra Sinc, si multe alte eroine ale luptei lui Kovesi cu Constitutia, Coruptia si cu noi cei care dam sa le stricam “jocurile si combinatiile” de multe miliarde de euro facute de Blaga, Coldea, Vladescu, Tariceanu, Nica, Nastase, Gates, Ballmer, astfel mângâiati de Koldea … cita putere de mângâie are Lulutza !!!! Bravo tie KoCo !

… vom reveni

KoCo=SRI–DNA=Binomul Guantanamo=Divizia Penala SRI !

„Înţelegem acum de ce s-au grăbit parlamentarii să-i pupe mîna lui Eduard Hellvig.

Dacă deschizi gura şi spui ceva, prin Divizia sa Penală, DNA, SRI te trimite urgent la Guantanamo.

Vă rog să ne explicaţi, că în această perioadă au circulat, şi în presă, foarte multe lucruri, adevărate sau nu, despre binomul SRI-DNA „Dar sunt oameni de afaceri care fac ilegalităţi, sunt oameni politici care fac ilegalităţi. Acele dosare se află şi la servicii înainte de a ajunge la parchete. Deci, tocmai importanţei pe care o au în viaţa socială, în securitatea naţională. Trebuie crescută puţin transparentizarea. Pentru că vă dau un exemplu. Dacă aţi observat la toate marile acţiuni ale DNA apare dedesubt: cu sprijinul SRI. Acest lucru a avut un impact uriaş asupra mediului de afaceri. Sunt convins că toţi se gândesc: stai frate, la SRI trebuie să fiu atent, nu, înainte de a fi atent la ce mi se întâmplă la Parchet.” Cum se explică, aşadar, slugărnicia parlamentarilor faţă de noul şef la SRI? Prin spaima că au în faţă pe cel care i-ar putea trimite în Maşinăria Guantanamo-ului românesc – reţinere, arest preventiv, denunţuri ordonate, terfelirea de către ofiţerii acoperiţi, condamnarea de către magistraţii ofiţeri acoperiţi.Era chiar o spaimă inutilă? Fireşte că nu. La şedinţa din 2 martie 2015, Călin Popescu Tăriceanu a avut unele îndoieli de la tribuna parlamentului în ce priveşte competenţa lui Eduard Hellvig.Rezultatul? Peste cîteva zile au apărut în presă piese din dosarul Microsoft de la DNA care-l acuzau pe Călin Popescu Tăriceanu de luare de mită.” Ion Cristoiu Evz.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Maestrul are totala dreptate in timp ce se afla in totala eroare !

Tariceanu este un infractor, si contrar aparentelor este chiar un mare infractor !

Binomul KoCo a.k.a. DNA-SRI este si el un mare infractor astfel probat de insasi existenta organizatiilor criminale Tariceanu & Comp. + Udrea & Comp + Bica & Comp. + Nastase & Comp. + Blaga & Comp. + etc. & comp.

Maestre e simplu ! Securitatea Noua se bate cu Securitatea Veche – metodele sunt aceleasi si rationamentul initial, cite voturi lua Iulian Vlad in Marea Adunare Nationala, este valabil pentru ambele tabere, care daca nu erau presiuni majore din SUA si UE cadeau de mult, din nou, la „pace” la „masa verde”. … vom reveni … ca nici ei nu se potolesc …

Tariceanu, Udrea, Bica, Vladescu, Hotaran, Artopolescu si multi altii sunt la fel de victime si/sau tortionari cum sunt si Kovesi + Coldea + Cocoru + Grosu + Opris …

Lulutza cum ziceam, ia-l pe Coldea si mai lasati lumea sa lupte impotriva coruptiei, pe care voi ati cocolit-o si dospit-o; toata lumea va multumeste si va vrea DEMISIA! … sau nu ati inteles inca ce vrea sa zica SUA … foarte diplomatic …

“Codruţa Kovesi, alintată şi Lulutza, care a fost timp de zece ani, din cauza unei rătăciri a lui Traian Băsescu, numai şi numai şefă, de mă întreb dacă mai ştie cum se face un dosar, fie şi pentru un hoţ de găini …

O femeie e ţinută la puşcărie de trei luni, fără a fi judecată şi, din cîte se vede în Justiţia noastră plină de colaboratori ai noii Securităţi, se pare că va mai sta.

De ce?

Mai întîi, pentru a-i face pe plac Codruţei Kovesi, care o urăşte multilateral: ca procuror care ar fi putut să-i ia locul, ca amică a Elenei Udrea (cea care a văzut cum se smiorcăia Lulutza în Biroul Oval de la Cotroceni), ca femeie.

Apoi pentru a o face s-o dea în gît pe Elena Udrea şi pe Traian Băsescu.

Mult mai important, Alina Bica e ţinută în arest preventiv de trei luni şi va mai fi ţinută mult şi bine, pentru a nu vorbi.

Dacă vorbeşte, multe capete s-ar putea să capete diaree.” Ion Cristoiu blog

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Ghita ataca furibund Microsoft cu tente politice si isterice anti americane, si mai adauga si alte companii americane. Acesta creaza deliberat confuzie intre interesele si politicile legitime ale SUA si jaful si tilhariile facute de niste Securisti vechi si noi in asociere cu Microsoft astfel protejati de DNA si in primul rind de KoCo.

KoCo sunt shantajabili si la asta Ghita este “profesor doctor” desi dupa cum gindeste si vorbeste nu ai spune ca a terminat scoala primara nici macar la „lupii galbeni”.

Respectiv daca tot am furat impreuna pina acum, ce rost are sa ne certam cind putem sa punem toata vina pe Microsoft si pe restul de companii americane, sa creem confuzie si conditiile ca acestea sa acuze cu “just temei” exagerarile noastre si astfel prin “dramatizare pentru trivializare” sa scapam cu totii si cu banii, si cu pozitiile si cu multumirile si cu puterea … zis si facut …

Microsoft si alte companii americane devin astfel singurii vinovati, care au si ei dreptul la mila si iertare creshtineasca, ca sunt si ei “Evanghelisti” care duc un “Jihad” soft si foarte profitabil, respectiv iertare TOTALA.

Microsoft si restul de manipulatori pun niste postaci sa publice in New York Times, o amenintare voalata la adresa lui KoCo, care sunt oricum shantajabili si asteapta sa vada reactiile … care nu se lasa asteptate … astfel Hurezeanu vine si ne povesteste despre “comisiile de reconciliere” proprii apartheid-ului.

nCONCLUZII

Pina astazi Romania a fost impartita intre niste albi, Microsoft si asociatii acestora si niste „piei rosii” sau/si negrotei, pe plantatia Microsoft-Securitate-SRI-MAI-DNA, care daca vor si ei sa fie lasati in autobuz si la wc-urile publice, au obligatia sa isi ierte tortionarii si sa le respecte proprietatile rezultate din tilharie, exploatare si terorism, ca altfel se zice ca suntem toti anti americani si nu e frumos … ca vezi Doamne Microsoft = USA = KoCo = Lupta impotriva coruptiei … de nu mai stii cine e cine si ce vor „dinsii” si de la cine … vom reveni cu mai multe clarificari si documente …

Politicile si metodele pradatoare si ilegale ale Microsoft sunt in contradictie flagranta cu politicile si metodele legitime ale SUA

Politicile si metodele pradatoare, abuzive si ilegale ale binomului KoCo sunt in contradictie flagranta cu politicile si metodele legitime ale statului Roman si ale luptei impotriva coruptiei !

Asocierea infractionala a Microsoftului si a binomului KoCo sunt cauza situatiei si nu pot fi solutia, sa nu mai vorbim de provocatori inepti cum sunt Ghita, Hurezeanu si altii si de incercarile futile, din partea lobbystilor de profesie, de a manipula si propaganda in favoarea, abil disimulata, a Microsoft.

DNA ar trebui sa dea un exemplu de profesionalism si determinare, pe care deocamdata nu il poate da atit timp cit binomul shantajabil KoCo inca este lasat sa isi bata joc de “lupta impotriva coruptiei” si de noi toti, mai putin Ghita, Hurezeanu, Hotaran, Artopolescu, etc.

KoCo, „Afacerea Microsoft a trecut prin patul a trei premieri – Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc- fără ca vreunul să-şi dea seama că-i bolnavă de sifilisul Corupţiei ?” … si voi in ce „pat” erati ? … sau erati pe „Autostrada Microsoft” …

„Dialogul cu Călin Popescu Tăriceanu mi-a atras atenţia asupra unei probleme ridicate de Afacerea Microsoft în materie de presă. Presa noastră, urmînd leneviei sale sinucigaşe, n-a făcut altceva decît să redea conştiincioasă documentele şi informaţiile furnizate de către DNA în fiecare caz în parte.

Astfel, presa noastră s-a transformat într-un instrument mizer de manipulare a opiniei publice de către DNA în scopuri politice.

Nu e vorba de o risipă din prostie. E vorba de o afacere de corupţie, din care s-au hrănit campanii electorale, s-au făcut averi peste noapte, s-au dus vieţi de lux.” Ion Cristoiu

“Ancheta DNA se opreste la firimituri si pierde pe parcurs MAREA FRAUDA. Directorii de Microsoft Romania si persoane din nivelul doi de decizie din companie nu sunt straine de acest circuit al banilor. Fujitsu Siemens,Omnilogic si alte nume sonore sunt si ele prinse in vartejul licentelor.

Un dosar al MAFIEI GULERELOR ALBE va avea consistenta a sute de milioane de euro care prin confiscare ar putea sa reprezinte startul pentru o autostrada.Lucrarea poate sa fie numita in semn de omagiu AUTOSTRADA MICROSOFT.

Codruta Kovesi pastreaza discretia asupra anchetei neevidentiate in adunarea festiva de la bilant. Sa nu fie uitata prin sertare…” Dan Constantin Jurnalul

„Cum s-a ajuns însă de la soluţionarea unei probleme reale – conflictul cu Microsoft – la o afacere de corupţie, una dintre cele mai mari în postdecembrism?

În alte părţi ale continentului, răspunsul la întrebarea asta ar fi declanşat o amplă dezbatere publică pentru a se desluşi cauzele şi, prin asta, a se descoperi soluţiile menite a preîntîmpina repetarea unei afaceri asemănătoare.

La noi, presa, ocupată cu digerarea documentelor date exclusiv de DNA, şi prin asta lăsîndu-se manipulată în extaz, nici măcar n-a încercat să abordeze Afacerea Microsoft şi în mecanismele politico-administrative care au făcut posibilă transformarea unei soluţii la o problemă reală într-o cruciadă de făcut bani negri.”

Ce să cred:

Că Afacerea Microsoft a trecut prin patul a trei premieri – Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc- fără ca vreunul să-şi dea seama că-i bolnavă de sifilisul Corupţiei? Ion Cristoiu Evenimentul Zilei

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Sa credeti ca Afacerea Microsoft, respectiv furtul, tilharia, jaful Microsoft si sifilisul coruptiei nu au trecut numai prin patul a trei premieri,

Afacerea Microsoft a facut „posta” fara prezervativ DNA, SRI, MAI, justitie, presa, si mai pe toata lumea care s-a inghesuit la viol in starea de „ebrietate” de putere si banet, pe „Autostrada Microsoft” …

… si boala nu era, lacomie, prostie, fudulie si/sau sifilis era ditamai SIDA !

… acum e cam tirziu sa mai mearga vreun tratament, ca si copii lor s-au nascut virusati si se trateaza prin pushcarii …

… pina vin si procurorii si ofiterii care au „facut” violul, in continuitatea unui deceniu „nebun”, posibil, penibil si foarte profitabil .. in unitati de metastaza …

KoCo felicitari ! … iar l-ati facut pe Bill Gates cel mai bogat om din univers si pe Tariceanu, Vladescu, Hotaran, Artopolescu cei mai cinstiti oameni din Romania ! … ce nu face banul ? … mult …

“Cine il protejeaza pe Calin Popescu Tariceanu ?” se intreaba retoric Rares Bogdan la Realitatea Tv. marti 2 Martie 2015.

„Fondatorul Microsoft, Bill Gates, a fost declarat (2015 n.r.) cel mai bogat om din lume pentru a 16-a oara, cu o avere ce se apropie de 80 de miliarde de dolari. Averea lui Bill Gates a crescut cu peste 3 miliarde de dolari in ultimele 12 luni, pana la 79,2 miliarde” potrivit topului anual realizat de Forbes.

„Mi-e scârbă de ceea ce face DNA-ul zilele acetea. Mi-e scârbă pentru că ei au fost nişte slugoi timp de zece ani, iar acum că s-a schimbat regimul, din varii motive, au zis: gata. acum îi destructurăm şi pe ai lui Băsescu. Pe care i-a protejat timp de 10 ani. dar, prin protecţie şi prin persecuţia adversarilor lui, ei au făcut parte din sistemul mafiot al lui Traian Băsescu. Este o evidenţă!” […] „DNA a persecutat adversari de-ai lui Băsescu. Păi, ce concluzie tragem din asta? Că DNA, făcând jocurile regimului lui Traian Băsescu, a făcut parte integral din acest sistem. Dar nici DNA-ul, nici SRI-ul nu plătesc asta. Ei nu decontează. Colaboraţionalismul cu sistemul mafiot al lui Băsescu. Ei sunt justiţia independentă care se iau de toţi, dar ce să vezi, doar după ce se schimbă regimul”, a conchis Mircea Badea.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Tariceanu a furat bani multi (nesimtit de multi) si i-a impartit cu Bill Gates si cu acolitii sai, la fel cum au facut si Nastase si Boc si Ponta, dar spre deosebire de acestia Tariceanu l-a propus pe Bill Gates si pentru a fi decorat, in semn de inalta pretuire, respect si multumire pentru jaful comis in participatiune cu Tariceanu, Vladescu, Hotaran, Artopolescu si multi altii.

Jaful comis incepind din anul 2000 pina in prezent, este transpartinic si este bazat pe o perfecta colaborare intre Tariceanu – Vladescu (RSC – Leader High Tech) si Ponta – Ghita (Asesoft – Teamnet) si Nastase – Nica (Totalsoft).

La jaf au contribuit si inalti oficiali UE, cum sunt Jonathan Scheele, Alessandro Buttice, Per Helstrom si multi altii.

De protejat ii protejeaza toata lumea, respectiv Coldea si Kovesi care comanda cu maini de fier si capete de otel, mecanismele de tilharie si terorare in si cu impunitate absoluta.

Pe Tariceanu, Vladescu, Hotaran, Artopolescu, Coldea, Kovesi nu ii apara nimeni, ei ne apara pe noi … ei, si Microsoft …

KoCo (Kovesi – Coldea) ce faceti cu Tariceanu, Vladescu, Hotaran, Artopolescu, Ghita, si restul de “sponsori” DNA …

Firma Colina fiind un nou vehicul de tip off-shore similar cu Profinet şi folosit de către Claudiu Florică cu aprobarea managementului FSC Austria exclusiv pentru contractarea de servicii fictive care să justifice scoaterea banilor din FSC pentru plata mitei către decidenţii de la acea dată, adică Călin Popescu Tăriceanu – prim-ministru, Sebastian Vlădescu – ministru al Finanţelor şi personaje din anturajul acestora”.

Martor: „Persoane implicate in derularea acestui act aditional sunt Călin Popescu Tăriceanu, Dorin Marian consilier, Radu Stroe, Ioan Bolojan, Attila Zoltan Cseke, Nicolae Teodorescu, Karoly Borbely, Victor Florea, Mirela Tudose, Rosita Teodorescu, Sebastian Vladescu, Eugen Ovidiu Teodorovici, Silviu Hotăran, Florin Pletea etc”. Şi urmeaza o poveste frumoasă cu Unicredit”

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Nu urmeaza nici o poveste frumoasa … tot ce urmeaza este doar mizerie ! …

Mizeria SRI, MAI, ORDA, DNA, OLAF, UE si multi altii … “cum il chema pe ambasadorul care cerea in birou la Boc executarea platilor “datorate” Microsoft ?”

… cine era seful SRI ? dar… al Parchetului general ? … dar … ????

… vom reveni …

 

“Somnul ratiunii naste monstri” trezeste-te DNA ! … ca deja e cam tirziu …

Din intunericul cosmarului unor ratiuni definitiv si iremediabil pervertite si contorsionate, Udrea face trimitere la Kafka, Ghita face trimitere la Microsoft, Cocos nu face trimitere la Coldea, Micul Guccifer face trimitere la Maior si Maior isi face trimitere in neant …

… ramin pe faza Coldea si Kovesi sa ne explice ei cum e cu “Critica ratiunii pure” … respectiv ei fac legea si restul trebuie sa ne supunem legilor facute de ei … ca daca nu te supui, devii cu celeritate foarte grav vinovat de “ceva” sau “ceav-uri” numai de ei stiute … probele ticluite si martorii mincinosi apar ulterior … dar mereu la timp …

Teroarea impusa astfel de certitudinea ca legea o “fac” (denatureaza) doi oameni care au la dispozitie toate institutiile unui stat, in care daca vrei sa supravietuiesti trebuie neaparat sa comiti un fel sau altul de infractiune, si in care chiar daca nu comiti nici o infractiune tot infractiune se cheama, scoate la iveala “monstrii”, astazi si ei terorizati de cei care i-au zamislit, iubit, exploatat si protejat.

Teroarea se bate pe viata si pe moarte cu teroarea ! … cu siguranta va cistiga cea mai mare si mai tare teroare ! Traiasca TEROAREA !

Udrea, Ghita, Artopolescu, Cocos, Maior, Hotaran, Pinalti, Nica, Blaga, Bica, Nastase, Socol si multi altii vin sa ne spuna ca nu ei sunt vinovati de faptul ca toate partidele politice jefuiesc cetatenii acestei tari pentru a indestula o banda de paraziti hulpavi, si ca multinationalele sunt mai corupte decit sunt ei, si ca asa nu se mai poate …

In fapt ei nu noua ne spun ca ei saracii sunt niste mici omuleti artificiali si foarte defecti, creati de o societate bolnava, ei ne folosesc pentru a se adresa adevaratului Frankenstein mama si tatal lor naturali si institutionali, respectiv Kovesi si Coldea.

Ei vin si cer indurare celor care i-au creat in lipsa de orice logica si in contradictie cu orice ratiune, din piese defecte si nocive, si i-au “operat” timp de o viata de jigodie, si care acum vor sa se lepede de propriile lor progenituri devenite toxice. Indurare !

Kovesi si Coldea, va pling “copiii” abandonati, se pling avocatii amenintati, va injura oamenii pe care i-ati nenorocit, va blestema oamenii pe care i-ati omorit … eroii nostri dragi !

… vom reveni