Articole care conţin cuvântul cheie mită

Naşul TV – Acuzaţii grave la adresa şefului SRI

N-am stiut ca Microsoftul a venit cu metode de coruptie, de frauda, de piraterie si terorism, atat de bine rodate in timp, incat de fapt ei defineau piata… Nici-o companie americana din timpul scandalului Lockheed nu mai da spagi… Ei… bineinteles ca dau spagi, numai ca le dau prin companii interpuse … Si atunci, cand au venit in Europa, au zis: Noi suntem Microsoft, nu avem voie sa dam spagi dar, in schimb, ne vom adresa unor experti in domeniu. Si unul dintre cei mai mari experti in domeniul datului de spagi din lumea asta este Siemens.

Sefa DNA cere ridicarea imunitatii fostului ministru Cristian David, pentru a incepe urmarirea penala

Procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, i-a transmis procurorului general, in vederea sesizarii sefului statului, cererea de efectuare a urmaririi penale fata de Cristian David, fost ministru al Internelor, pentru luare de mita si spalare de bani, informeaza Agerpres.

Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi, a transmis procurorului general referatul intocmit de procurorii anticoruptie, in vederea sesizarii Presedintelui Romaniei pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale fata de David Cristian, ministru al Internelor si Reformei Administrative in perioada 5 aprilie 2007 – 22 decembrie 2008, pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita si spalare de bani, anunta DNA intr-un comunicat.

Microsoft schimba politica de informare privind discount-urile in afacerile cu statul, dupa scandalul de coruptie la vanzarea de licente in Romania

Potrivit anchetatorilor DNA, contractul cadru de inchiriere de licente Microsoft, din 15 aprilie 2004, ar fi fost incheiat in conditii oneroase pentru bugetul de stat, asigurand posibilitatea deturnarii unui discount de circa 47 la suta acordat de Microsoft in considerarea Guvernului si, implicit, permitand plata unor comisioane catre persoanele implicate. (In 16 octombrie, procurorii anticoruptie au facut perchezitii la locuintele fostului ministru Gabriel Sandu, fostului consilier prezidential Dorin Marian, fostului sef al Serviciului de Informatii Externe Catalin Harnagea, la oamenii de afaceri Dorin Cocos, fostul sot al Elenei Udrea, Remus Truica si Nicolae Dumitru, la tatal presedintelui Comitetului Olimpic, Adrian
Petrache, precum si la Fundatia Dinu Pescariu, in dosarul Microsoft. In acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmarirea penala a noua fosti ministri – senatorii Serban Mihailescu si Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu, Gabriel Sandu si Adriana Ticau.)

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere si din societatile implicate in derularea proiectului privind licentele Microsoft pentru scoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv in cadrul contractului. (Respectiv peste 100 de milioane din peste 250 de milioane timp de zece ani n.a.)

Ponta – Mita in Dubai de la KazMunaiGaz

Vad ca filiala PSD de la televiziunea lui Ponta isi pune tot felul de intrebari. Daca tot e vorba de intrebari, l-as intreba si eu pe Victor Ponta cateva lucruri: Il intreb daca a semnat el insusi Memorandumul guvernamental privind datoria KazMunaiGaz. Il intreb daca a negociat in Dubai mita pentru KazMunaiGaz. Il intreb daca la negocierile pentru mita au participat si persoane din afara Guvernului”, a afirmat Catalin Predoiu, citat de stiripesurse.ro.

La solicitarea unui jurnalist de a fi mai specific, Catalin Predoiu a spus ca „orice intrebare pleaca de la o informatie

Afacerea EADS. Vasile Blaga, acuzat că a luat 80.000 de euro MITĂ. Reacţia liderului ACL: „Un TÂMPIT spune nişte probleme”

„Claudiu Florică susţinea că a fost exclus de către Vasile Blaga din circuitele neoficiale de dare şi luare de mită, dar că acesta (n.r. Vasile Blaga) s-a înţeles asupra mitei în mod direct cu Siveco România, prin Irina Socol şi Gabriel Sadoveanu şi EADS prin Alexandru Georgescu fără să îl mai includă pe Claudiu Florică în aceste negocieri.” (sursa: declaraţie martor în faţa procurorilor DNA)

„Vasile Blaga, pentru a continua contractul cu EADS, dar şi să creeze o aparenţă justificativă pentru continuarea acestui contract clar ilegal, a solicitat o comisie de anchetă asupra persoanelor care au semnat contractul în anul 2004 şi o comisie de renegociere în care a numit persoane aflat în controlul său direct. (…)”, a mai susţinut martorul.”

Gabriel Sandu, Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan, arestaţi preventiv

Fostul ministru Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi primarul din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan au fost arestaţi în dosarul licenţelor Microsoft, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Decizia poate fi contestată la aceeaşi instanţă.

Audiaţi întreaga zi, toţi patru au fost reţinuţi în cursul nopţii de luni spre marţi de procurorii DNA.

După ce le-au expirat ordonanţele de reţinere, Gabriel Sandu, Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru au plecat însă de la sediul ICCJ. Ulterior Cocoş şi Dumitru au fost ridicaţi de poliţişti de la locuinţele lor şi duşi în arestul Poliţiei Capitalei, iar Nicolae Dumitru s-a predat.

Presa germană aruncă bomba: Candidatul la Preşedinţia Romaniei, Elena Udrea, şi persoane de rang înalt din Germania, implicaţi în scandalul EADS-Microsoft

“Direcția Națională Anticoruptie (DNA) din România anchetează înalți membri ai Guvernului și ai serviciilor secrete din România. Aceștia ar fi încasat peste 60 milioane de euro mită, pentru a facilita în anul 2005 un contract de peste 743 de milioane de euro în România pentru EADS. Banii provin parțial din fondurile UE. În afara firmelor EADS Deutschland GmbH, Fujitsu Siemens Computer și Microsoft, apar în legatură cu această afacere și numele lui Gerhard Schroder,fost cancelar
german, Bodo Hombach, fost coordonator al Pactului de Stabilitate in sud-estul Europei, ale oamenilor de afaceri Ion Țiriac, Klaus Mangold, precum și cel al candidatului la Președinția României, Elena Udrea”, scriu sursele citate sub semnătura jurnalistului româno-german Vlad Georgescu.

Romania president backs probe of ex-ministers in school software deal

Romania’s president said on Friday he had given his approval for prosecutors to open a criminal investigation against five former ministers suspected of money laundering, abuse of office and bribery tied to software licenses for schools.

The anti-corruption prosecutors are also seeking approval from the Romanian and European parliaments to investigate a further four former ministers in the same case. They are still serving lawmakers and so their parliamentary immunity must first be lifted for them to be investigated too.

„From my point of view, the investigation can move forward and any parliamentary delay is damaging,” President Traian Basescu said after authorizing the investigation of the five former ministers who no longer hold any state office.

Audierile Microsoft de azi, la final. DNA începe urmărirea penală pentru persoane

Ancheta privind modul în care guverne succesive ale României au plătit pentru achiziţia unor licenţe Microsoft a intrat în etapa audierilor finale. Azi, DNA va finaliza aceste audieri și va trece la etapa acuzaţiilor directe.

Prima perioadă vizată de anchetă este cea de negociere, avansuri plătite pentru consultanţă, încheierea contractului-cadru şi primele facturi emise şi plătite de Guvern. Lista începe, de aceea, cu Adrian Năstase, semnatarul Hotărârii de Guvern, care la data negocierilor era înconjurat de două personaje cheie: Remus Truică şi Eugen Bejinariu. O scrisoare de intenţie pentru licenţiere a fost semnată, în septembrie 2003, de Dan Nica, din poziţia de ministru al comunicaţiilor, cu Steve Ballmer – CEO Microsoft. Contractul de bază (5,45 milioane dolari) a fost semnat însă cu Fujitsu, după şase luni, de Eugen Bejinariu (fost şef SGG) cu Markus Dekan şi Mazinger, de la Fujitsu Austria.

CONDAMNARE DURĂ în cazul MITEI de 1 MILION DE EURO pentru chestorul Fătuloiu

Omul de afaceri Cătălin Chelu a primit ŞASE ANI de închisoare cu EXECUTARE. Chelu a fost condamnat după ce a încercat să dea o mită de 1 milion de euro chestorului de poliţiei Dan Fătuloiu.

În rechizitoriul, procurorii arată că în perioada august – 12 noiembrie 2010, Cătălin Chelu a promis chestorului şef de poliţie Dan Valentin Fătuloiu (denunţător în cauză) suma de un milion de euro pentru ca acesta, în calitatea sa de secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv, să stopeze prelucrarea în sistem integrat a informaţiilor din dosarele penale, având ca obiect infracţiuni comise de către Chelu Cătălin Constantin şi persoanele apropiate acestuia.